Solilocviu sau dezlantuirea

                     
                                   Nouă de ce ne-au dat aripi de zbor în picaj, îngere?

Unii spun că te-am inventat. Iartă-i îngere, că tare sunt netoți. Ei nu-ți știu gleznele înguste, tremurânde-n gări de nori. Nu ei ți-au lins vârfurile degetelor să simtă gust de zbor și nu lor le-a rămas pe partea stânga a limbii un petec zgrunțuros de Eden rătăcit.

     Doar eu ți-am ascultat ore întregi inima. Nu pentru că îmi plăcea cum sună. Sună ciudat, nefrumos, aritmic, murdar. Îți sună inima murdar, îngere, iar într-o singura bătaie îmi simt întreaga viață, de la început până la sfârșit, reluându-se de câte 7 ori. Într-o clipă de-a ta eu îmi trăiesc viața de 7 ori. Mă nasc o data cu bătaia, iar trupul mi se usucă treptat, dar rapid, îmbătrânesc necioplit, de-a lungul bătăii, iar la sfârșitul ei, lumea îmi aplaudă viața și-aruncă cu flori în mine. Că mereu m-am imaginat o piesă de teatru cu actori proști, replici prea puține și public incompetent. Și tu știi și nu ți se face milă de mine.

Dar eu nu îți ascultam inima ca să mi se scârbească de mine, ci ca să-ți văd sufletul nud, să știu de-ai urcat spre mine sau te-ai coborât. Spune-mi îngere, de care ești, de care-mi sunt, că-mi semeni atât de mult...

Ai țipat discontinuu când te-am mușcat, ca o salbatică, de gât. Mi-ai desprins buzele și ai țipat în mine când a început să ți se scrugă carotida pe genunchii mei. Doar una mi-ai dat voie să-ți gust, eu cu tot trupul meu. Și da, ai avut dreptate, în călcâie ți-am simțit cel mai bine viața.

Daca ei nu te văd nu înseamnă că ești o născocire absurdă de-a mea, înseamnă că le e defectă retina, sunt orbi și nu văd bine dincolo de realitate. Vino dară și lămurește-i că nu sufăr de vreo boală gravă, sunt doar nebună.

                                               Nu sunt încă în stare de fericire.