Taiat necesar de aripi!

                                         Din colectia “R.boy feelings”:
O să te plouă pe aripi spuneai...

şi stoluri de pietre nebune,cârduri de lovituri vişinii mi se-nclinau uşor,perfect întise pe suprafaţa diformă a spatelui,chircit în frunze de apus fluierat de aburi.
Am început să-mi ling,cu limba osoasă-n durere,două şanţuri adânci ce ţaşneau într-o armonie diagonală dintre coastele îndoite de câmpul arid al gândurilor păgâne.Şi sângele mi se-nconvoia într-o arcadă largă,barocă,în coloane,bolţi şi domuri copleşitoare.
Mi s-au frânt aripile-n mutilări de infinit sărăcăcios în ferestre clare cu perdele de lumină,amalgam de petice obscure-n scurgere de fum verzui.Îmi sunt lumile aspre-n îndarjire vie,despărţite-n cărări anoste şi articulate-n sternul nisipos,iar jalnica fiinţă mi se clatină-n cuante de secunde difuze-n simţire.
Mi-au plecat şi arterele în lume,ascuţindu-şi paşii în praful asurzitor şi despicând pescăruşii-n corăbii cu vele-ntinse pe groapa cerului marginită de sistole asimetrice.
Şi-am să te rog să nu cauţi în aripi,speriat,urme de miocard,să-i sufli în gene şi să-l cânţi.Sarută-i fruntea de noapte bună,că tare-i obosit şi-i somnul veşnic aproape,pândindu-l în diastole şuierătoare.

O să te plouă pe aripi spuneai...
eu mi-am strâns paltonul cusut în pendulări de timp şi-am zâmbit.
Nu-i nimic.Nu mai am aripi de plouat şi nici suflet de înecat.

Decantare.

                  Din colectia “R.boy feelings”:

    ce muzica moarta-n bemoluri si aspra-n flajolete ne sunt privirile straine ce nu vorbesc intre ele si nu-si imbratiseaza coatele vinetii si degetele surde-n atingere.Si gandurile- ganduri cu miscarii rectilinii pe carari inguste de trai,ce nu ni se iubesc reciproc.
    ce muzica vie esti tu in mine.Stralucind a eterna fire cu aripi sidefate zugravite-n stropi de cer,plutind si inaltandu-te continuu prin crestele haului meu aromat.
    ce muzica moarta sunt eu in tine.Cu aripi rupte-n linii discontinue si atarnate-n pereti cu conuri si bastonase de retina vulgara.Aripi ciuntite,incapabile de zbor,de-un zbor spre inapoi,tot mai inapoi,tot mai departe,tot mai spre inexistent.
    ce muzica trist rasunatoare ne sunt trupurile prea departate mirosind a tencuiala de buze-n sperante si tremur in vorbire.
E prea multa muzica intre noi, cu tente de neant ascuns in umbre pierdute-n fibre de nori destramati in zborul lor cuprinzator.
    ce muzica frageda sunt emotiile mele,vibrand a parfum de flori de gheata stranse-n gene si  roua adunata-n obrajii tacuti,fara ecou in tine.Ce muzica tumultoasa sunt emotiile tale constante,ce-mi despica trairea-n farame de liniste infernala,ce nu-si vor ecoul in mine...
E prea multa muzica-ntre noi cu nuante de gol sfasietor,de nimic existent si de orice inexistent,smulgandu-ma pe mine din mine insumi,asezandu-te glorios in locul meu,in firea mea,in intregul meu ce oricum nu mai stie sa fie fara tine la carma.

"De-am sa-nvat vreodata a muri spre a ma naste nicicand,niciunde,rogu-te vino de-mi bantuie inexistenta.Rogu-te nu ma naste,bantuie-ma doar!"

Craciunul din vis

   Casele pierdute-n delir se-ascund sub troienele curbate-n vazduhul prea plin de fulgi ce valseaza in aiurare.Iar omaturile au acoperit treptat si drumurile si gandurile,au zugravit zarea-n alb si-au pus caciuli si fulare copacilor intinsi spre crestele norilor.

    Printr-un petic de geam firav,cu o perdeluta rupta si legata cu o funda invechita se zareste chipul candid al unei fetite cu ochii migdalati atintiti spre bradul  prea gol.Sprancenele ii deseneaza o neasteptata linie oblica pe pielea fina ca magnolia.Rochita de organdi  cenusie cu cordonul de satin rosu,ascunde cu volanele si creturile ei corpul firav al copilei.Volanele-I sunt rupte pe alocuri si rochita e patata,dar e cea mai buna rochita pe care o are si bunica ii spusese sa o imbrace in Ajunul Craciunului.Pe spatele subtire I se lasa intr-un valmasag nenumarate bucle aurite,iar buzele ii murmura la rastimpuri cate un colind ce vesteste in tacere,Craciunul.

    Asezata pe un scaunel ,langa geamul aburit,priveste la oamenii de zapada si la casele departate din care ies suluri groase de fum.Cu degetelele subtirele deseneaza pe geamul ingust un brad imens impodobindu-l cu globuri mari si beteala din plin.Isi muta apoi privirea de la braduletul desenat pe geam,la bradul din spatele ei.Atat de saracacios,cu cateva globuri si o instalatie care nu se mai aprinde,ascunzand un ungher al casei prin care patrunde  vantul…

    Si-ar fi dorit sa aibe un brad la fel de mare ca cel pe care il vazuse la Danut.Bradul lui Danut era asa de frumos.Doar inchidea ochii si isi aducea aminte in detaliu cum era bradul lui Danut.Nu mai vazuse niciodata un brad asa de frumos ca al lui.Parea poleit cu aur.Globurile rosii erau atat de multe incat ii trageau de crengi spre covor.Iar luminile-atat de multe lumini ce se impleteau cu beteala aurie ce imbraca bradul pana-n varf.Si-avea turturele si reni,stelute si oameni de zapada ce atarnau voiosi pe crengile bucuroase de atata frumusetea.

    Ar fi vrut si ea un brad ca al lui Danut si ofta ca nu poate sa-I ofere bunicii un brad ca al lui Danut.Ce mult s-ar fi bucurat bunica daca in camera lor ar inflori,dintr-o data,ca intr-un miracol,un brad cu globuri multe si turturele si lumini si cu o stea mare in varf.

Dar bradul lor e asa de gol,incat ea i-a atarnat pe crengi -foi.Foi ce le-a umplut cu desenele ei stangace,de copil mic…

    Fetita a deschis brusc ochii,iar imaginea bradului  lui Danut s-a risipit printre aroma intensa de cozonac.Bunica ii promisese ca o sa ii faca cozonac de Craciun.Si fetita stia cat de mult s-a straduit bunica sa-I faca cozonac si cate zile in sir au trebuit sa manance paine uscata inmuiata in ceai,ca bunica sa-I poata pregati de Craciun,cozonac.Abia astepta.Nu mai mancase niciodata.Nu stia cum arata,dar de indata ce a simtit mirosul,stia,stia ca e cozonac.S-a ridicat de pe scaun si s-a dus in camera ingusta ce folosea drept bucatarie.Bunica ei tocmai scotea din cuptorul darapanat o tava cu ceva rumenit,ce mirosea atat de frumos.

-E cozonac,i-a spus bunica,privind fata plina de uimire a fetei.

-Nu-l mancam,bunico,a spus fetita cu glasul tremurand! Il lasam sa ne parfumeze casa.Niciodata nu a mirosit asa de bine la noi in casa.

    Fata si-a apropiat fata de el si a lasat aburul sa-I incalzeasca obrajii reci si parfumul sa-I mangaie  trupul firav.Bunica a suras  cu tristete si a mangaiat buclele fetei ce ii acopereau umerii micuti.

    Fetita si-a reluat apoi locul pe scaun si pe geam a zarit colindatorii.Ii asteapta in fiecare an,dar niciodata nu-I bat la usa.Si-ar vrea si ea sa-I asculte cantand,sa cante cu ei,sa-I imbratiseze pe toti pentru bucuria ce i-au adus-o,dar ei nu vin niciodata.Isi aminteste ca anul trecut a deschis usa si i-a strigat din pragul casei,dar ei au inceput sa rada de ea si ea a asteptat zadarnic in pragul usii pana ce ei nu s-au mai vazut si au pierit in zare.Acum ii vedea cum ies de la Danut de acasa cu mainile pline de portocale si gogosi fierbinti.Cat si-ar fi dorit sa le dea si ea portocale si gogosi colindatorilor.Le-ar fi dat si din cozonac,sa-l miroasa si ei,sa vada ce parfum minunat poate sa aiba,numai doar sa-I cante si ei si bunicii.Sa le cante macar un pic,sa-I rasara si ei un zambet pe chip,dar copii au trecut pe langa casuta lor pricajita imbrancindu-se si aruncand cu bulgari in geamurile lor subrede.

    A oftat din nou.Casa ei nu e asa de frumoasa si de mare,nu-I la fel de calduroasa ca a lui Danut,sa intre colindatori in ea cu bucurie si nici nu poate sa le dea covrigi si bomboane,sa iasa cu mainile pline….

Afara a inceput sa ninga intens,iar fulgii de zapada se incurca intre ei,se impletesc si se desprind in fire de zapada dulce cu miros de sarbatoare.Fetita isi trage bunica de brat sa iasa afara si sa faca amandoua un om de zapada in fata casei ,sa ii mai inveseleasca peretii scorojiti si colturile darapanate,acoperisul stricat pe alocuri si geamurile mici ce imbracau casa intr-un décor cenusiu si trist.

    Dar bunica era asa de firava si abia mai putea sa umble prin casa.Pielea I se incretise in jurul ochilr ce I s-au adancit in orbite.Parul ii era nins de timp si prins intr-un coc subtirel,la spate,evidentiindu-I pometii  uscati si firavi.

    -Nu-I nimic bunico,i-a spus fetita.Facem…facem alta data.

    

Iar fetita a suspinat in tacere uitandu-se pe geam la omul de zapada din curtea lui Danut.Era atat de frumos,cu nasul mare si portocaliu,cu ochii de carbune si un fular ce-i invelea gatul golas.Pe cap avea o palarie albastra si gura ii schita un zambet  cald.Parea ca invita toti copii la el acasa,intampinandu-I cu privirea lui binevoitoare.Intotdeauna vedea copii la Danut.Si-I privea ore-n sir cum se joaca.Si adesea isi imgina ca se joca si ea cu ei.Isi imagina cum fac impreuna oameni de zapada si cum se tranteste si ea cu ei,cum i-ar alerga si cum s-ar da cu sania.Dar pe ea nu o primesc copii sa se joace si arunca cu rautate cu bulgari in ea,izgonind-o.Si sta cu bunica in casa,desenand cu creionul pe o coala de hartie,ingalbenita sau ascultand cate-o poveste spusa de bunica.

    Fetita a tresarit cand a auzit-o pe bunica ei chemand-o sa manance.Si-a tras scaunul de la geam pana la masa asezata de bunica si a inceput sa manance tacuta.Felia de paine uscata unsa cu unt si putina marmelada nu-I astamparase foamea si-I ceru bunicii inca o felie.

-Inca o felie Anna,dar mai mult nu se poate,maine nu o sa mai ai ce manca.Sti doar ca mai avem…mai avem doar cozonacul ala pe care nu vrei sa-l mananci,spuse bunica  incercand sa-si acopere plansul si deznadejdea.

    Fata a mancat si cea de-a doua felie de paine si si-a sters,pe furis,o lacrima din coltul ochilui,fara sa o vada bunica.Ii paruse rau ca n-a impartit felia de paine cu bunica.Sigur nici ea nu se saturase cu felia acea subtire de paine.Ce rau ii parea ca nu i-a dat-o ei pe toata…

    Usor,usor se asterneau perdele de umbra si alta noapte  ingana cu cantecul ei,capataiul somnului fara de vise.Trupul ei ca o scoica sculptata din diamant si marmura vie stralucea ca un diamant printre penumbre.

In casa a inceput sa se intunece,iar bunica a aprins toate lumanarile ce le-a insirat din loc in loc,pe dulap si pe masa,pe scaune si pe pervaz,sa se faca putina lumina.

    Anna stia ca Danut are lumina.De la geamul ei sa zarea casa lui impunatoare,luminata toata si impodobita cu luminite stralcitoare.Acum si casa ei era luminata.Bunica a terminat de aprins toate lumanarile si camera parea un basm feeric.

    Anna a inchis ochii si a inceput sa valseze,cu zambetul pe buze, in jurul bradului si-si imagina ca toata casa lui Danut era a ei.Cu bradul verde plin de turturele  si cu luminile dolofane ce inconjurau ferestrele.Cu masa incarcata de turta dulce si portocale parfumate.Si-avea si omul de zapada din fata casei,si tocmai veneau colindatorii si la ea.Si fata valsa cu ochii inchisi si visa indelung cu un zambet larg pe buze.Si-si vedea si bunica,stand pe scaun,facandu-i o rochie noua,rosie cu flori albe pe umeri.Si fata valsa si visa indelung pana ce  vantul care patrundea,viclean,in camera prin ungherele darapanate i-a spulberat zambetul adanc si i-a indelungat cu rautate visul fermecat.Lumanarile s-au stins rand pe rand lasand-o pe fetita plangand in mijlocul camerei,cu gandul la Mos Craciun.Isi dorea atat de mult o turturica ca cea din bradul lui Danut.Era atat si alba si de pura si vroia sa i-o prinda-n par bunicii.Ce mult i-ar mai fi placut bunicii.

    Intr-un tarziu,cand luminile s-au stins si la casa lui Danut,fetita a adormit cu capul in palma bunicii,lumea ei toata era in palma bunicii.

    Si-asa se intampla de multi ani.Cand fetita doarme visand la luminile si la bradul lui Danut,cand chipul ei inocent capata un zambet suav,semn ca lumea lui toata e a ei,Mos Craciun lasa ceva sub bradul prea gol,si pentru sarmana copila orfana….. 

Articol inscris in concursul Nopti magice in miez de iarna,concurs sponsorizat de Luxury Gifts.

Escatologie...

Din colectia “R.boy feelings”:

Te invit sa murim,cu zapezile crescandu-ne pe buze,si scortisoara emotionata-n parfum pe obrajii nostrii.Sa-nvatam sa murim.Impreuna.Cu privirile luate de mana,estompand golul intermitent dintre noi,cu melancolie-n varf de deget,agatat in sfarsituri,mirosind a prea plin si cautand inceputuri inca nenascute.
Eu am sa te plang.Incet.Mult.Cu inima sughitand in batai aritmice,numarand distantarea in puncte de suspensie.Si-am sa te ingrop,in mine,aprinzand o lumanare sihastra in al meu suflet ce si-a pierdut busola.
Sa ma plangi si tu!Cat vrei!Cat crezi ca merit!Cu o jumatate de ochi falfaind in durere,cu-n sfert de buza pronuntand lacrimile cu tumult indesit in ganduri.Incinereaza-mi  doar sufletul,trupul lasa-l sa mi se odihneasca in putrezire,la rascruce de cer orb si nor spanzurat in ploaie acerba.
Tu invata sa mori sprea a te naste iar si iar,ritm de chitara cu urme permanente-n trup si piele,in alt degrade de muzica sorbita cu pleoapele intredeschise.Invata sa mori spre a-ti deveni aripile cromatice,cusute-n zambet si zugravite-n felii de  lumina candida,despicand in zbor aeru-n fibre ,ordonandu-l crescator in polinoame cu caciuli si fulare....
Iar eu ,rogu-te,lasa-ma sa-nvat a muri spre a ma naste nicicand,niciunde,nefire cu zambet bolnav in traire.

Nu ne-ntamplam!

             

                               Din colectia “R.boy feelings”:

"Cu busola-ntraripata-n coaste imi caut inceputurile -fara virgule- de comete ce gandesc a noiembrie tumultos"

As fi vrut sa-si intrerupa timpul existenta,in linii curbe,discontinue ce-si cauta crestete de colturi imperfecte.As fi vrut sa-si uite timpul trairea,sa-si opreasca pendulul in nefiinta si sa fim doar noi,sa ne intamplam numai noi,unu-ntr-altul nivelandu-ne infinitul ce ne dezbina-n gropi si vai de neintamplare,cu pasi ascunsi de trestii plangatoare
E asa de lunga vremea de cand nu mai e azi,ti-e  trupul migdalat si aromat in trairi si-as vrea sa-l imbratisez divergent,tinzand sprea neanturi nenascute,contopindu-ma in tine.Ce mozaic frumos ne-ar fi atunci trupurile-vasle prin valuri de vazduh incremenit.Ni s-ar dezarticula gandurile,ni s-ar dezordona miscarile...
As vrea sa-ti prind ochii ce miros,piano, a tremur de chitara,sugrumati in sofisme de oase crude,ce alearga -naluci prin mine.Sa-i prind sa mi gravez prin coaste,aripi destrabalate cu pene-nmuiate-n zbor de vitraliu crepuscular.

Macar sa ma saruti,sa ma iubesti macar o data,una singura,cu trupul si cu sufletul tau frumos si apoi pot sa-mi asez linistita,cu suspin cusut in sfarsituri timpurii ,ochii drept flori morbide pe-al meu mormant de inima moarta in foamea de tine.Sa pier,sa mi te caut in existenta pentru niciodata intamplare.


As fi vrut sa-mi lucesti stelar,dar al meu cer duhneste a nori beti de ploaie si pagani.As fi vrut sa fim corabie inecata-n rom,cu zambete-n furtuna si privirile luate de mana,purtata-n nicaieri de constelatii  absurde in nefire si mute-n lumina.
As fi vrut,dar esti tu hain si nu ne lasi sa ne intamplam,sa ne intamplam numai noi,devorand timpul ce-si cere dreptul la cianura noastra de apus in doi.

P.S:
                                        happy b-day R.boy!

Novembre,sta passando Novembre!

Nu a fost toamna...
Nu?
Nu,nu a fost toamna,a fost doar noiembrie,a fost vremea lui,el inceput si sfarsit,el totul.

A fost noiembrie perfid,ros pe la colturi si mutilat,imbrancit in tarana de vise strivite si mi-a copt viermi sleiosi sus,la margine de prapastie abrupta,pe pleoapa ingreunata.
Plangea noiembrie in mine a pelin stacojiu,cu sughituri rupte-n aripi de vant,frematand a acorduri de stins caramiziu si glorios galbui pierdut in zare.
Se zbatea noiembrie,inuman,cu pumnii inclestati,adancindu-si santuri si gropi in mine...
Si-acum incepe lin noiembrie sa-si stranga alaiul si sa-si indrepte pasul molcom spre nicaieri,tot mai in fata,tot mai departe.Incepe sa-si stranga sub talpa lui crapata ochi-mi umezi,plumbul dulce si violetele-mi uscate,iar eu il trag insistent de pletele-i degradate impletite-n ecouri stinse agatate-n sfarsituri.Ingenunchez adanc in mine,adanc in el si-l rog cu glas sfiit sa mai ramana,macar in mine,inca o vreme,inca un anotimp.Dar el,hain cum e,isi porneste pasii spre carari in valuri clocotitoare de padure spumeganda,iar eu incep sa plang,asurzitor in durerea-mi de pe oase.Mi-e frica ca n-o sa mai fie noiembrie ca acum si tremur,caci eu il iubesc,cu mila si cu groaza si-as vrea sa-l strang iar la piept,sa-l aud rasunand a frunza moarta si nori ce-si frang trairea.

Dar nu noiembrie pleaca...
Cum adica?
Tu pleci,nu el.El e tot timpul aici,doar aici...
Am inceput sa plang furtunos,ca un copil mare ce descopera adevaruri dureroase.Ma uitam contrariata si dezamagita spre picioarele ce nu vroiau sa-mi paralizeze,sa-mi incremeneasca a vesnicie in acest noiembrie sublim.

Urla luna-n mine a lupi flamanzi si turbati rataciti in file de noapte-ascunsa si  incepe sa se faca tarziu,se face noiembrie tarziu in mine si-l simt cum isi stinge cu pleoapele anemice luminile,si-si inchide-n bagaje vant si foame crunta,urme de noroi si zare invechita.
mi-e noiembrie tarziu prin mine...
       ...atat de tarziu.

Dulce aniversare!

Cinci suflete nestingherite,contopite-n amalgam de simtiri si trairi accentuate isi canta a toamna nauca aniversarea.Si ce aniversare fastuoasa cu clini de madlene coapte-n emotii si strazi albastre plimbate cu ganduri razlete si amintiri cu dintii lacomi ancorati in zambete calde.Aniversare feerica si juvenila ,cu miez de noapte alba cantata in aiurare,fara cuvinte pe varf de limba,doar cu speranta din priviri.
Isi sufla in lumanari aprinse-n inceputuri 5 fiinte cu priviri fragede si suflete-ncarcate de-atata muzica naturala in simpla-i nuditate.Si nimeni nu ii poate opri sa ne impartaseasca si noua din sufletul lor,atat de plin,de bogat,suflet batand alb din aripi in stins acord minos,suflet prins in do-uri si la-uri glorioase,regasite pe acelasi drum.
Ce duet mirific ne sunt pasii in doi.Un pas noi,un pas ei,sprijinindu-ne impreuna in valuri marete de vant,cu parfum strident de flori de camp.
Mi se ridica inima-n picioare si-ncepe sa aplaude zgomotos,cu batai mai ritmate,ca de catifea,daruirea si munca unor oameni ce adapostesc adesea umbra mea de suflet hoinar.Imi aplauda inima,in reflexe de curcubeu,muzica accentuata in simtiri,cantece ce-mi spun povestea si arta de a-mi tranforma viata intr-un mozaic difuz de sunete perlate!
La multi ani baieti!
La multi ani Bere Gratis!

Scleroza!

              
             Din colectia “R.boy feelings”:

Era atunci.Doar atunci.Nu era mai devreme de joi,nici mai tarziu de vineri.Nu mirosea a zi si nici a miez de noapte densa,dar am simtit....

Am simtit ca era atunci,in acel moment.Nu mai tarziu de-o clipa spanzurata in pendul nu mai devreme de un prezent intarziat.

Si-am deschis gura,mai mult involuntar,inconstient,cu buzele incretite intr-un spasm de durere ce-o sa urmeze,pentru ca stiam...

Limba a inceput intr-un ritm alert sa selecteze,sa contureze si sa modeleze,sa framante litere bogate-n miez si simtire,cuvinte-ntregi lipte-n fraze libertine cu aripi ciuntite.Si in acel moment am incetat sa mai respir.Respiratia ma incurca,ii punea piedici greoaie limbii mele inconvoiate.Am incercat atunci ca dintr-o singura suflare sa spun tot,fara sa-mi omit plumbul si violetele.

Nu era nici prea joi,nici prea vineri,nu apusese inca toamna,dar nici nu rasarise muguri de iarna adormita in hornuri  ce trosnesc sub focul incurcat.Mi-am plecat capul,aproape mangaind cu pletele-mi desprinse leganarea frunzelor pe pamantul tot mai rece,si fara sa-l privesc,intr-un moment de nebunie acuta,m-am auzind spunandu-i intr-un amalgam de cuvinte necontrolate:"Te iubesc cromatic,vast ca spatiul si profund ca vesnicia,atat de-adanc si de inalt incat nu mai exista limite superioare.Te iubesc spre nesfarsire calma,cu reflexe de zambet,plans si rasuflare..."

Mi-am ridicat capul din pamant si il priveam insistent.Vroiam sa-i penetrez ochii,si sa-i citesc gandurile.Cu dintii inclestati trageam insistent de lacrimile ce mi se inghesuiau aiurand in coltul ochiului,scurgandu-se subtil pe obrazul incremenit.Paleam in tacere si-n paralizie...

-Te rog,fi buna si repeta ce ai spus de vreo doua minute incoace fiindca nu te-am auzit deloc.Am o scleroza a nervului auditiv care-mi da momente de surzenie completa.

-Ce hain mi-e noiembrie prin trup,i-am raspuns departandu-ma in zare,ce noiembrie hain!

               Nu era nici prea joi nici prea vineri,era doar noiembrie.
Crancen si zeflemitor ca-ntotdeauna!

Plumb!

          Din colectia “R.boy feelings”:

Mi-esti ca de plumb.Greoi,anost,ratacind prin fibrele-ncurcate din firea-mi mohorata.Si as vrea sa te eliberez.Sa ma eliberez.As vrea sa-mi deschid larg gura,iar tu sa te strecori afara,sa-mi iesi din trup,ca prea mi te-am inghesuit cu lacomie.
Mi-esti prea de plumb.Cu sufletu-ncarcat si zambet roditor a inertie.Si as vrea sa imi descos sufletul,sa smulg continuu ce e viata cu tine in el,pana-l las tot mai sarac si mai pustiit,respirand intrerupt.As vrea sa mi te dezlipesc de sufletul ce te sugruma lent si sa-ti suflu in aripile frante-n mine.
Mi-esti mult prea plumb,apasandu-mi insistent trupul istovit de tine,devorandu-mi interiorul stacojiu,cu parfum de mucegai.Si-ncep sa urlu dens,cu limba-mi incordata,cu tine-n varful ei,sperand ca ai s-aluneci brusc din mine,eliberandu-te,eliberandu-ma.Dar ce vis iluzoriu...
Mi-esti mult prea plumb,cu tente de infrigurare accentuata,decojindu-mi pielea de violetele stridente,decojindu-ma in ploi marunte.Esti atat de plumb in mine incat mi se afunda talpile adanc,intr-o coaja de toamna imbatranita,cu ochii-ncaruntiti de timp.Mi-esti mai plumb ca niciodata,dormitand prea dureros in mine.Si-ncerc sa mi te curat,sa mi te spal de pe peretii sufletului zugraviti cu tine,sa-ti estompez parfumul,sa nu mai ramana nimic in mine,nici tu,nici eu,nici urma de noi...
Dar te mai las,un pic,sperand...
A inceput sa-mi placa durerea ta in mine,imi place cum fluiera si se balangane,cum se unduie in leaganul suspendat al iluziilor mele ingenunchiate.
Sperand ca poate candva,fara sa vrei,fara sa sti,ai sa-mi devi o nuanta pala si usoara de lumina pura,cu fluturare larga de destin surazator,te mai las sa zaci,tacut, in mine...


             dar pana atunci mi-esti tu mai greu ca plumbul,mi-e plumbul mai firav ca tine...

Anotimpul violetelor.

Imi infloresc violete uriase pe-ntreg tinutul corpului,invaluindu-l cu nonsalanta intr-o mantie purpurie,arzandu-l in adanc,perforandu-l.Mi se nasc violete cu petale vinete,carnoase si miezul sangeriu,in piele si pe sub piele,adanc in muschii incordati si printre rafturi reci uitate-n suflet....
Dar uneori imi palesc violetele,deschizandu-se-n privire,perlandu-mi pielea si-ncep sa ma tem...
Ma tem c-au sa-mi dispara violetele bogate,cu parfum de vaga alinare,si-mi infig iara dintii in carne si-o musc insistent,si chem in aiurare violetele la nastere,la inflorire de sentimente volatile.
Tresar brusc si-mi amintesc cum am inceput juvenil,cu dintii de spuma si buze umede de cer,sa-mi musc carnea frageda de pe maini si picioare.Cum muscam din ea cu pofta si cu lacomie pana s-a sfasiat,pana mi s-a desprins lugubra de pe oase.Si astfel au inceput sa-mi apara la rastimpuri de vant,vanatai surde ca o boala maligna,pe-ntreg corpul.Si ce vanatai frumoase,malitioase,cu urme de absenta incinsa si fum evanescent de suflet degradat.
Imi infloresc vanataile in corp cu atat de multa naturalete,ca niste violete in umbre de disperare.
Iar eu le las sa se intinda peste tot,le las sa ma doara.Ce violete frumoase...
E anotimpul violetelor ce miros a carne vie si ma dor cu nostalgie.E anotimpul violetelor ce-mi mor in privire, mor impreuna cu mine...
Si mor violetele tacute,mor spre a se naste iar,in trupul meu flamand,din miezul meu sarac,comemorand in nestiinta un suflet dezolant.
Lasa violetele!E vremea lor sa se nasca,in nestire, iar si iar in mine,sa-mi vorbeasca-n piele,indelung sa ma respire....

                           
                                               Si ce frumos imi mor violetele in corp....

Fantasmagorie!

     Din colectia “R.Boy  feelings”:

-A inceput sa doara,ca si cum....
-Ca si cum...?
-Ca si cum m-ar despica feroce intr-o stanga hidoasa si mata si-ntr-o dreapta inutila,arsa de toamna.Ce durere caustica....
-Dar ce te doare?
-El,ma doare el,asa cum n-a mai facut-o niciodata.
-Cum poate el sa te doara?
-Galant,cu suras in sfarsituri si credul in inceputuri.
-Unde...unde te doare?

 -Aici!aici!
...si mi-am afundat naiv,degetul in talpile-mi tocite.
Ma doare cand merg printre vaitaturi de toamna rigida si-am inceput sa schiopatez,inconstient.Si-acum merg o zi,doua,pana obosesc bine,intr-o mana, intr-un cot,intr-un deget,intr-o aripa de suflet,apoi intr-un gand,intr-un strigat...

Aici!
...si mi-am dus degetul in moalele capului,zgariindu-mi pielea curbata-n vant.Ma doare pana ma uit,pana ma pierd de mine si nu mai exist.
Si-n fiecare varf de deget.Ma doare in fiecare varf de deget.Si-am inceput sa le rod,pana la os,inghitindu-mi cu sughituri carnea frageda.Dar degetele aveau alte varfuri proaspete de durut,de torturat....
Si aici!Aici doare cel mai tare!
-Unde?

-Aici ,raspund eu iritata,infigandu-mi degetul iar si iar in gatul golas.Aici ii place cel mai mult sa ma doara,Si ma doare de fiecare data cand respir,cand suspin si inghit.Si am incetat.Am incetat sa mai inghit,sa mai respir,sa mai fiu...

Ce greu e sa te doara cineva,mi-am spus fugar,intr-o urma de gand.Ce durere meschina!

"A inceput sa ma doara ce esti tu cu zambet in mine.Si ce durere salbatic de dulce cand te simt urland in miezul meu de om flamand de tine..."

Miez din tine in doimi.

Din colectia R.Boy feelings:

Vreau sa mi te indes pe gat.Tot.
Incep sa-mi trag de degete,sa le lungesc,sa-mi fie palma mai mare,sa pot sa te frang mai bine in cute si sinuozitati de ganduri.Si rup din tine,cu amandoua mainile.Rup bemoluri si acorduri minore,sol-uri si la-uri ramase pe sub unghii,zbarnait de corzi si do-uri uitate in degete.Cu ambii pumni inclestati si atat de plini de tine,mi te indes pe gat,rapid,fara sa respir,fara sa mai clipesc,cu inima-mi oprita in patrimile tale.Te smulg din optimi si doimi smulg din tine, si-ti dau drumul pe gat,ca pe un tobogan cleios.Te indes pana la refuz.Pana imi vine sa vars.Pana ma vars pe mine toata,ca sa ramai doar tu,inauntrul meu,rasunand parfumat.Mi te indes pana imi ies ochii din orbite si impietresc buzele,speriate,pana mi se incurca narile-ntr-ele.
Apoi inchid gura,si ochii,imi astup urechile,ca nu cumva sa dai pe-afara,de plina ce sunt de tine,ca nu cumva sa te strecori prin timpanul subtire si orbitele goale.Si astfel incep sa te simt tremurand in mine.
Te indes cu placere si lacomie,pana uit de mine si lesin.

     Acum mi-esti continut,pana la refuz,pana la uitare...

Island.

Daca imi inchid ochii livizi  simt ca ma sufoc,de parca nici nu mai pot respira,ca si cum m-as ineca.
Simt infundat cum ma inunda la rastimpuri de vant  cate o rumoare de apa rigida ce-mi erodeaza trupul treptat si-l macina in pulbere tomnatica.Ma degradez,inconstient,involuntar,in apa densa ce-mi patrunde in plamanii arizi si-i umple cu-n namol cenusiu de stele moarte.Ma simt unduindu-ma in valuri spumoase si dantelate,in amintiri subtiri si perforate.Ma straduiesc continuu sa imi mentin trupul la suprafata,sa pluteasca in deriva,sa-l impiedic sa-si adanceasca pasul spre balta ce s-a adancit in mine.Dar imi aluneca perfid,cate un os ce mi s-a desprins de trup,ruginit de simfonia apei ce ma-nghite,spre fundul golului prea plin ce maraie linistitor.O simt pe toata,atat de multa,cum imi furnica pielea si mi-o intinde de nu-mi mai deosebesti ochii de talpa si degetele de gene.

Si oricat de ingrozita sunt, instinctul de a nu lasa apa sa intre e atat de puternic incat stiu ca nu imi voi deschide gura decat atunci cand voi simti ca imi explodeaza capul.Cand in sfarsit las durerea sa-mi circule cu pas exuberant prin vaile sinuose ale fiintei mele sentimentul de spaima dispare.Totul devine linistitor.
Si-ncerc sa-mi tin gura inchisa pana in ultimul moment,sa nu las apa sa ma patrunda.
-dar e ca un reflex,o faci oricum!
-dar daca tin gura inchisa pana reflexul isi face simtita prezenta am mai mult timp,nu?Nu prea mult,dar suficient  incat sa ma zbat sa ies la suprafata.Mai mult timp in care pot  fi salvata ,mai multa durere agonizanta,dar daca supravietuirea e in joc,se merita sa trec prin putina agonie,nu?
-dar daca se agraveaza?Daca e agonie in acest moment,iar mai tarziu e un adevarat iad?
......
Evit sa-mi inchid ochii,pentru ca de fiecare data cand ii inchid ma inec.Ma inec in mine,fara de tine pe aproape sa-mi arunci in treacat litere de salvare pe-o suprafata labila...

Cadere...

Priveste cum ma scurg,a toamna moale,umpluta cu trestii plangatoare.Priveste cum imi curge trupul intr-o crema amaruie de vant rece si castane fripte.Uite cum imi cad ochii ingalbeniti si incordati,pe un portativ de frunze nude,putrezite.Imi aluneca pe furis,2 carpe umede,sub contur de buze sfaramate-pe piept,pe coapse si calcai,vibrand pe-acelasi portativ dens,adaugand cate un acord mut ce flutura a disperare.Mi s-a desprins si parul,in curbe de iasomie ofilita,unduindu-se alene peste portativul incarcat,mazgalindu-i treptat o cheie sol zgribulita.Au cazut unul cate unul,rand pe rand,degetele intinse-n vant ,intr-un ritm ce-a vibrat indelung in urechile pustiite ce dirijeaza absent,notele grele pe liniile portativului,asezandu-le cronologic,dupa gust si savoare,dupa forma si culoare.Imi cad mainile zgomotos,mirosind a mucegai,patand acelasi portativ sugrumat,cu limba-i vanata de asfalt jilav,cu o mazga rosie si calda.
Ar fi cazut si picioarele,speriate, tremurand a disperare.Ar fi ingenunchiat si ele,dar surd gemea pamantul de mine,si-au ramas drepte,inerte,rasunand a gol sinistru,lacrimand acut,despartind ploaia de cer si urmele de dor.
E toamna ,iar toamna totul cade,totul moare.....

De profundis!

Din colectia "R.Boy feelings":

      Astept o urma de revedere care sa  rasune in talpile-mi aramii.Curand.Ne vom revedea,curand.Tu cu parfum de Paris,satios,inecat in pasi de tineri indragostiti,eu mirosind a nuante sterse dintr-o Roma istorica ce mi-a cusut retina cu clipe cat veacuri si zile-n secunde.Tu o sa-ti plimbi trupul gales pe-al meu obraz curbat in vant si am sa simt vag,infundat,gust parizian zdrobindu-mi firea.Am sa ma manjesc cu tine,stingandu-te in par,mangaindu-te...

    Am sa-mi afund degetul in tine,pana-ti patrund pielea aramie si apoi cu miscari frante imi voi plimba degetul cu melancolie,pe buze,de la stanga la dreapta,de la dreapta la stanga,atingandu-mi apoi limba nervoasa,lasand degetul sa alunece pe gat in jos,pana incep sa te simt vibrand in mine,cu totul,viu,respirand haotic.

    Am sa-mi deschid larg ferestrele ochilor si am sa te las sa te inghesui in ei pana o sa-i dizolvi intr-un mozaic transfigurat de amintiri mutilate.Am sa te las,dinadins,sa-ti infigi dintii in mine pana ce gustul meu amarui ti se va prelinge pe piept,profund in sange,in miezul tau.Am sa te las sa ma inghiti complet,cu aripile-mi retezate,pana ai sa ma simti inmugurind in tine.

     Ni se vor contopi trupurile intr-o joaca juvenila si ne vom naste unu-ntr-altul ,fiind un amalgam de trupuri ce se piaptana-ntre ele.Vor fi zambete fara buze si ochi fara privire.

   Se va naste un splendid Paris intr-o Roma tacuta.Va pluti absent o Roma-nfloritoare intr-un Paris indragostit.

P.S:Pentru cine doreste a aparut si un nou capitol din Vaile Mintii.Sper sa va placa.Pentru a citi,click AICI !

Respira-ma!

Din colectia "R.Boy feelings":

Dezlipeste-mi buzele fragede intr-o nuanta pala de zambet fugar.Cu o singura privire calda,ce miroase a frunze coapte, goneste-mi limba catre cerul fara stele,plin de turmele de nori,si incepe calm,cu gesturi line si firave sa-ti respiri intreaga viata-n mine.Vreau sa alunece-ntr-o simfonie,printre stanci ciuntite ce imi marginesc fiinta ,note si acorduri mute,sunete fine si zbarnait de corzi ciupite.Respira-n mine,ca dintr-o data nimicul sa devina plin si neantul miez din mine.Respira in mine,macar din cand in cand,cate un un gand senin si-o jumatate de iris tocit,sa simt numai intregul tu ce ma framanta insistent.Respira din mine,daca-ti vrea inima,pana am sa fiu plina doar de-a ta rasuflare melancolica.Respira adanc,profund,nu-ti fie teama,de-mi vor exploda plamanii intr-un pumn de tarana searbad.Respira-ma pana mi se intind buzele pe obraji si barbie,pe gat in jos,in vals de liniste apasatoare.
Respira-ma sa te respir,usor,cu stangacia primului schimb de gusturi si arome ce-ti patrund subtil in piele,savurandu-ti intreaga fire.
Respira-ma sa te respir,si-ntr-un duet suav sa ne respire corpurile unu-ntr-altul,pana devin mai pline si mai pure,pana devin doar unul...

Prada pentru Clown

Daca-mi tin ochii inchisi prea mult,ca-ntr-o cochilie sufocanta,dar calduroasa,imi tulbur sever mintea si ea sfarseste prin a rataci haotic printre respiratii de amintiri.Si-ncerc adesea sa-mi sterg ochii de praf si sa-i indop cu firicele anemice de lumina pala ca nu cumva realitatea sa-mi para impenetrabila.Dar ochii isi trag brusc pleoapele groase si incretite sa-nfunde toata lumina,s-o acopere,s-o ucida continuu.Si mintea incepe sagalnic sa semene cu un vid clar,dar haotic.Cu mintea de un cenusiu cremos,cu fiinta inchisa-n mine incep sa simt ,in valuri,niciodata la fel,o silueta stranie ce-mi respira in ceafa. Si-ntreb cu mana conturul de langa mine si reusesc sa deslusesc greoi,intrerupt,un nas mare,rotund si rosu,apoi o capatana colorata si o gura hidoasa,ce zambeste hain.Ii simt privirea adanca si clara  alunecandu-i intr-un mozaic difuz de culori,pe umerii mei,scurgandu-se apoi lenes pe piept.Mirosul lui de circ,de veselie si jonglerii,de baloane modelate pe furis,imi zgarie silentios timpanul inghesuit.Brusc incep sa tremur acut si toate oasele incep sa-mi dardaie intr-un ritm alarmant.Mereu mi-e frica de Clowni.Imi astup urechile si imi inchid ochii,instinctiv.Stau nemiscata si privesc in gol.
Clownul tace si imi picteaza trupul cu fata-i mazgalita.
Eu tac si tremur...
Mereu imi este frica de Clowni.

Imi schiopateaza privirea

Ca doi muguri cenusii,de lotus fraged,mi se-mpletesc ochii zgribuliti,satui de lumina anemica ce li se topea candva pe dinti,lipind genele intre ele.Acum doar bezna se mai desira adanc,in miezul lor,mangandu-mi cristalul mat.
As fi zambit cand noaptea mi s-a infipt in ochi,chiar daca ma durea ,dar privirea a inceput sa sangereze a bezna crunta ce-o sfarama lent si sangele cald mi se scurgea pe buze,patandu-mi pielea sidefata.
As fi zambit cand privirea a inceput sa-mi sangereze,dar simteam cum noaptea imi impingea adanc,continuu,a tortura,irisul pana-n calcai.
Imi schiopateaza privirea oarba printre frunze de artar imbatranite.Suspin si schiopatez si eu ca nu cumva irisul ce s-a cuibarit in calcaiul meu sa se sfarame.Schiopatez,in cautarea unui felinar,macar stricat,ce lumineaza a zambet vested...

P.S:Vaile Mintii,capitolul 8, AICI !

Vacanta la Roma !

Stiu ca v-am promis de dinainte sa plec un articol cu cateva poze si pareri despre vacanta mea,so here we go!
Ma bucur ca vacanta aceasta s-a ridicat la inaltimea asteptarilor mele.Am ramas profund impresionata de magia naturii si de minunatiile facute candva demult,de mana omului.Am traversat Ungaria si Austria.Trebuie sa marturisesc ca daca Ungaria nu mi-a placut deloc de Austria chiar m-am indragostit.Peisajele absolut superbe si asezarea casutelor pe colinele inverzite iti fac ochii sa zambeasca dulce,a bucurie.Dupa aproximativ 24 de ore de mers cu masina,mai atipind,mai aruncandu-mi cate o privire la drum am ajuns intr-un final la Roma.Am stat acolo aproximativ 2 saptamani.In aceste doua saptamani pot sa spun ca am colindat imprejurimile cat se poate de mult.Am ajuns la Colosseum si la Columna lui Traian.Am admirat si mi-am pus o dorinta la minunata Fontana di Trevi.Am fost in port si am mancat o inghetata mai mult decat delicioasa.Si daca tot era asa de aproape nu puteam sa nu ajung si la mareee.Am fost timp de vreo saptamana si pe la mare.Tot acolo m-am indragostit.O iubire de-o vara,cum se spune.Dupa ce am plecat de la Roma am facut o oprire de cateva zile si in Toscana,Viareggio.Toate bune si frumoase si acolo.Am fost si in Marina di Pietrasanta,unde am macat o gramada de pizza,delicioasa de altfel.Si pentru ca tot fusesem la mare atatea zile ne-am hotarat sa urcam pe munte.Peisajul superb,dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost linistea aceea armonioasa ce plutea printre crestele muntilor.De sus de pe munte,puteai admira orasul ce se intindea lenes sub soare si marea de-un albastru profund.Pentru ca tot ne carasem cu cateva undite dupa noi,am pescuit.Daaa,abia asteptam,pentru ca imi place la nebunie sa pescuiesc.Am fost prima si singura care am prins un peste.Lucky me!
Eh,si oricat de mult m-am indragostit de Italia,pentru ca inainte nu prea ma atragea ,a trebuit intr-un final sa plecam.E mai greu drumul spre casa,sau doar mi se pare mie?Mai aveam atat de multe de vizitat,dar timpul a fost putin,iar zilele scurte.Zilele au fost prea scurte.Nu-i nimic,ce ne-a ramas de vizitat rezolvam vara viitoare,cu siguranta.In fond un an nu e o perioada chiar asa de lunga,nu?
Mi-e dor de o pizza si de o imbratisare savuroasa la malul marii.Tot ce pot face este sa oftez,sa inchid ochii si sa-mi amintesc...
Va las si cateva pozici mai jos,si asa nu postasem nicio poza cu mine.
Va pup dulce si astept ceva pareri!

Zile (prea) scurte...

Iti mai aduci aminte.... 
...cum infloreau privirile tale melodioase in adancul irisului meu,zgariindu-i miezul plin de savoare si cum privirile mele iti raspundeau la chemare,indoindu-ti genele ude,mangaindu-le?
...parfumurile noastre volatile ce se contopeau intr-un mozaic difuz de ganduri ravasite,alintandu-ne corpurile sarate si valurile ce ne izbeau gingas,cu ecou,gleznele stropite de soarele lacom?
...cum imi ridicai barbia,cu un gest scurt al ochilor inecati in briza marii,iar eu o lasam apoi,sa se odihneasca pe umarul tau suspinand a fericire?

Iti mai aduci aminte,oare
...cum buzele tale lesinau a placere pe buzele mele,imbratisandu-le,lasand respiratia sa mi le invioreze,sa freamate de placere?;
...cum trupurile noastre ni se atingeau incet,de teama stangaciei,iar nisipul casant,de un auriu incins,ne brazda fruntea si pometii,spatele si coapsele,intrandu-ne in piele?
...imbratisarile indelungate din apa rece,sarata,ce ne izbea obrajii si ne unduia ca doua panglici evanescente?

Doar ochii vorbeau atunci.Continuu.Dulce.Iar inima asculta.Sfioasa.Tremurand.
Ochii vorbeau,iar buzele taceau.
Dar zilele au fost scurte.
Zile prea scurte....
                                                                                        Bunului meu prieten de la Roma! 
                                                                                                   Te pup dulce!



P.S:O sa revin si cu cateva poze zilele acestea,intr-un articol special.Va pup.

Eu niciodata...

Eu niciodata n-am vazut,prin faldurile ochilor tai,stele,ce seamana a flori de portocal,murind.Si-mi bat tamplele nervoasa,cu pumnii inclestati pana cand acestea or sa lacrimeze de durerea neputintei.Urlu si zbier,sfasii realitatea de dinainte cu cateva cuvinte perfide,nestiutoare ce mi se incolacesc pe buzele transfigurate.
N-am vazut niciodata,prin ochii tai enigmatici,stele pierind.Nu le-am vazut dara sfioasa si sclipitoare,cu miros rece,dureros,lasat in urma caderii lor bruste de pe bolta cereasca.Nu le-am vazut prapadindu-se la margine de vale cenusie a neantului infometat si nu le-am mangaiat tacut pleoapele tremurande inainte ca ele sa se inchida.N-am fost cu ele intr-un ultim vals funebru pe cerul inghetat de durerea pierderii unui licar sticlos si nu le-am stat la capatai rostind un cant suav despre-a vietii nemurire.
Eu n-am simtit stele murind.Si ma doare.Si plang ca niciodata n-am simtit stele murind.Si-mi musc carnea de pe mine,de teama neputintei ce m-a cuprins si-mi impun sever sa-nvat.Dar multe stele isi vor mai stinge palpairea pana am sa invat sa le simt, sa le traiesc pierirea....

P.S:Eu voi fi plecata pentru 2 saptamani in vacanta.Voi reveni cu un jurnal de calatorie si poze.Va pup dulce pe toti!
Am postat si un capitol din Vaile Mintii.Click AICI!

Continuati si voi:Eu niciodata....

Pas in vant!

Mai fac un pas in vant,cand ochii mi-au apus,printre drumuri sinuoase,pustiite si cu privirea stearsa,vantu-mi povesteste calm,cu miscari lente,despre tot,despre praful adunat printre degetele lui fuguare,despre nimic.Iar eu simt cum strivesc sub talpa albicioasa frunze sfioase,inecate,parfum strident de ploaie diluata.
Eu fac un pas,iar vantu-l face pe celalalt si intr-un duet sobru,de nedeslusit ne contopim pasii grabiti,stricati,spre un felinar chior ce ne-ar putea lumina umbrele mute,abisale.
Si-asa am invatat sa merg.Cu pasi in vant.Mai cazand,mai sprijinindu-ma de-un val spumos de vant,mai alunecand,des, pe-o coaja uscata de vant.
Si-acum incerc.Sa merg.Singura.Sa nu mai las vantul sa-mi imite pasii dezbracati de teama,sa nu-mi mai arunce subtil,adiere de seara salbatica pana-n maduva oaselor.
Dar il las.Il las mereu sa-mi povesteasca.Imi place sa-i aud suierul mazgalit,izbindu-se de timpanul sifonat.Iar el imi povesteste.Continuu.Absent.Despre nimic.Si-mi place.Si-i raspund mereu cu o privire transparenta si un pas saltat printre genele lui evanescente.Un pas efemer in vant,prin vant....

P.S:Vrei sa iesim pe strazi sa visam?

De umbre sa ne eliberam?

Dor de castani....

Dor de castani...
Dor nebun sa-mi planga ,iar castanii in palma,ca alta data,tacut,fara de glas,cu frunze acoperite de praful ofilit al asfaltului sobru.
Dor lacom sa se mai nasca  privirile castanilor orbi,batuti de diminetile sarace,in al meu licar tremurator de sperante desarte.
Dor sfasietor sa mai pluteasca simfonia lor calda,de castani batrani,invechiti pe la margine de zambet putred,spre calcaiele incretite ale vreunui nor ciopartit de melancolia vazduhului involburat.
Dor senin sa aud ,cand noaptea striveste nemiloasa valurile toride de lumina,castanii tremurand haotic.
Dor melancolic sa ii mai privesc strigandu-si durerea de a se vedea imbatraniti cu inca o toamna absurda,ce maraie nervos pe sub privirile coapte ale vreunui fluture strivit de pletele vantului.
Dor  sec sa se mai usuce  morbid crestetele golase ale castanilor,in palmele mele moi ce poarta o fluturare larga de destin...

Dor nebun,

lacom si sfasietor,

Dor senin, 

melancolic si sec 

                             de castanii lenesi...

Ma doare inserarea...

Tasneste surd inserarea,din pamantul ce fluiera acut a miros de margarete inflorite.Si se impleteste inserarea cu iarba cerului albastra ce se scurge absent printre ecouri transparente de lumina pala....
Ma doare inserarea cand musca cu nesat din mine,lasand in urma ei panglici calde de luna arida.Ma doare inserarea cand se aseaza,cu aripile larg deschise,tesute cu un firicel timid de vise,pe pleoapele ce-mi tresar la acordurile fine ale greierilor imbatati de vantul calator.Si incerc sa deslusesc in noaptea ce-mi umple orbitele goale,o silueta cu parfum dulce si intepator de magnolie imbujorata.Dar ochii obositi mi se inchid lent si incep sa mangai aerul strident cu ochii lunatici ai mintii  inghesuite intr-un colt,cu mana strivita de emotie.
Ma doare inserarea,cand incep sa uit de mine si innebunita de teama,de dor,de frigul ce-mi sfarama coastele,incep sa-ti caut silueta evanescenta ce respira stelele cu pofta.

Where are you,now,"R-boy"?!....

Ca alta data...

Privirile nu-mi mai sunt fragede si proaspete ca alta data.Nu mai miros a tei copti de vantul arzator si nu mai fac umbra crepusculara,libelulelor sidefate.Astzi privirile-mi sunt mai goale,mai seci,iar trupul lor fosnitor e mai rece decat alta data.Acum privirile-mi emana un miros hidos de mac mucegait si-mi ard orbitele inguste cand decoleaza de la margine de ochi sihastru.Acum privirle nu-mi mai infloresc ca alta data si nu mai valseaza pe-o frunza de castan ingalbenita.Astazi privirile mi se ofilesc inainte de a inmuguri si mor inainte de a se naste.Astazi privirile-mi sunt serbede si uscate,fara de ecou,iar neantul din ele urla strident.

Vom Himmel hoch da komm ich her ! HERE

Killing Myself(again)!

Si-acum...
... imi pacalesc venele sa se sufoce lent,in abisul intunecat,sa murmure ingrozite de durere,sa tipe,sa urle,sa-mi sfartece piele asta uscata in care imi colcaie tristetea.
...imi pacalesc ochii sa-si traga draperiile groase,pentru o vesnicie,sa-si strige ultima privire spre aceasta lume crancena,sa se inece lent in orbitele ce-ascund neantul pur.
...imi pacalesc lacrimile difuze si stufoase sa-mi zgarie cu unghiile lor subrede,pieptul jilav pana cand sangele o sa-mi tasneasca intr-o cascada involburata ce-mi ajunge pana la calcaie.
...imi pacalesc respiratia monotona sa uite de ea insasi,ca trupul sa mi se invineteasca si sa se perforeze pe unde praful a desenat urme desarte de iluzii.
...imi pacalesc dintii lacomi sa-mi sfasie buzele firave si incretite de tristete,ce tanjesc dupa tine.
Si-am sa pacalesc si timpul,si-am sa-l conving sa-si aseze trupul spart si prafuit peste al meu trup rece,gol si mort.
Dar niciodata nu m-am pacalit sa-ntreb intunericul cu mana de-o moarte absurda si amara.Asta am facut-o in mod constient.


P.S: Sper ca am reusit sa va transmit starea incredibil de nesuferita prin care trec!:D
       Am publicat si capitolul 4 din povestea Vaile Mintii.Il gasiti Aici:

Vom Himmel hoch da komm ich her !

   Stam singura pe marginea unei prapastii fioroase de cer mahnit.Si de la marginea unui nor matasos,dar frant de vantul sec ce-i apasa umerii dezgoliti,arunc hohote amare de plans,si-mi las miezul ochilor sa curga din orbite si sa stropeasca in zborul lor-polen stralucitor de vise amortite.
   Iar din inaltul cerului,dintr-o groapa de vazduh,imi arunc trupul ce mi se ofileste,in golul sfasietor ce-si intinde bratele uriase spre mine.
   De unde noaptea inchide pleoapele zorilor obosite,iar sperantele se amesteca cu o pulbere purpurie de stele moarte,imi las trupul sa se scurga intr-un ultim zbor suav.
  Seara,printre faldurile de lumina palida,poti sa-mi observi trupul gales,ce cade continuu din cerul salbatic,si devine in zborul lui amagitor,praf evanescent,stralucitor de vise iluzorii.

P.S: "R-boy",multumesc pentru titlu.
         I'm gonna miss you!

Don't let me go!

Daca m-ai lasa....
As prinde in parul tau ciufulit si dezordonat o picatura lipicioasa si parfumata de ceara sidefata.Cand vei simti ceara fierbinte scurgandu-se pe fruntea linistita,tremurand pe genele enigmatice,ce-ti inalta privirea spre etern,ti-ai duce brusc mana in parul ce se impleteste cu suvitele sclipitoare de ceara aburinda.Dar te-ai arde,iar obrajii ar deveni un mozaic confuz de neliniste.Eu ti-as saruta lasciv varfurile degetelor emotionate de valsul matasos al buzelor mele imbibate de pasiune,iar ceara fierbinte s-ar desira pe buzele mele sfioase.Dar ceara stralucitoare ce mocneste in parul tau,ceara dulce ce-mi striveste buzele sunt franturi dintr-o stea .

Daca m-ai lasa...

Daca m-ai lasa sa te iubesc ai vedea si tu .Nu doar o stea,ai vedea o spuzeala infloritoare de stele pline de emotie pura.Daca m-ai lasa sa te iubesc ai gasi in fiecare seara stele ce-ti pateaza intreaga fiinta visatoare.

Daca m-ai lasa....
....................................................

    Iar de n-ai sa ma lasi sa cos urme de stele in parul tau,scrie te rog pe o petala de apus ofilit,cum sa-mi scot parfumul tau suav ce mi-a intrat ca o sulita ruginita prin pielea aramie,intre coastele fragede.
   De n-ai sa ma lasi sa-ti mangai pleoapele cu o pana de sarut ciufulit,scrie te rog intr-o urma din colbul desart cum sa-mi scot privirea ta sfiosa din venele-mi zdrentuite.
   De n-ai sa ma lasi sa presar o pulbere diafana de emotie,ce tasneste continuu din propria-mi fiinta,pe buzele tale aromate,scrie te rog,pe-o aripa moarta de fluture transparent cum sa-mi scot din parul linistit,glasul tau ce l-a impletit.
  De n-ai sa ma lasi....
  Lasa-mi doar muzica ta sa se sparga ca valurile la tarm pustiu de timpan si opreste...opreste-mi respiratia si stinge lumina!

P.S:Am pus si prima parte pe care am mai postat-o pentru ca ce-a de-a doua parte are putina legatura cu ea!

Capitolul 3 din Vaile Mintii:AICI !

Goeleta!

Noutatea a izbucnit vulcanic,cum niciodata nu mai izbucnise,atunci cand mi-am sculptat privirea in tavan si am imprastiat pe el,cu degetul tremurand,o goeleta voluptoasa.Velele ce sclipeau a amurg si miroseau a scoici se zgariau in peretii dezgoliti de tablourile pierdute de culoare.Ancora imi lovea iar si iar,nestingherita,becul singuratic,incremenit si secat de lumina.Dupa ce mi-au strapuns tavanul,catargele se inaltau maiestuoase spre cer,aducandu-mi infinitul in camera.Elicea i se incolacise in jurul buclelor de intuneric ce patau tavanul.

Frumusetea goeletei se izbea de lumina crepusculara ce iti ingheta creierii.Respiratia-mi alerta ii lustruia puntea ce emana un parfum subtire de rom.

Fara ezitare goeleta a traversat camera,inghesuindu-se la geam,dorind sa se retraga pentru a  luneca in nestire spre absolut.

E intuneric si e frig.E pustiu si rece.Si toate astea dor si imi zvacnesc in tampla.Dar intr-o noapte tarzie de iunie am fost si goeleta daca vrei.Iar daca nu,am fost tot.In afara de asta am fost nimic....

Pentru cei care au pierdut capitolul 1 din Vaile Mintii il pot gasi AICI.
Pentru cei nerabdatori a aparut si capitolul  2 din Vaile Mintii si il puteti gasi AICI.
eNJOY!

Something About Love!

Noapte lasa tu perdelele cand sosesc stelele!

 Razele sidefate ale lunii se scurgeau subtil in camera stapanita de intunericul noptii,iar stelele valsau in parul tau patat de briza vantului hoinar.Si in intunericul noptii,tu ti-ai pus buzele ciufulite pe gatul meu imbibat de aroma teilor infloriti si l-ai facut sa vibreze si sa cante o partitura dulce a fericirii asa cum faci adesea cu chitara ta.Dupa ce mi-am trecut mana prin parul tau,iar stelele se puteau vedea sclipind in varfurile degetelor mele,am intrebat intunericul,cu aceasi mana,de ochii tai.Cand luna nu se mai zarea din ungherul ingust in care ne ghemuiesm,eu inca iti mai sarutam ochii lacomi,ca doua margele de roua si-ti presaram in genele intinse pentru un zbor lin,pulbere de emotie pura si sfioasa.Si o intreaga simfonie de culori extravagante se rasfirau in vazduhul nesfarsit cand fiintele ni s-au contopit intr-un amalgam dulce de panglici zvelte si inrosite de iubire.

Noapte...noapte trage tu perdelele cand vin diminetile!

                 

P.S:Zilele trecute v-am promis o alta surpiza cu ocazia aniversarii blogului meu.Ei bine,surpriza este AICI !

People Always Leave!

Vantul urla printre frunzele vestejite ce isi dadeau ultima suflare.Doar noi sfidam vremea si pictam.Pictam pe cerul brazdat cu nori de catifea,petale de vise.

Mainile imi erau manjite de atata imaginatie si stiu ca ti-am desenat si tie,o dunga pe fruntea incruntata de fericire ,o dunga violet.Era dunga noastra de fericire!Si tu cu degetele tale patate de culoare ai lasat printre griul searbad o duga rosie.Era dunga noastra de iubire!Le-am dat viselor aripi sa zboare spre cer si sa se imprastie intr-un spectacol de culori romantice.Dar vantul sufla puternic si culorile au palit rapid.M-am intors spre tine cu o privire jucausa."Trebuie sa pictam din nou"-ti-as fi spus,dar nu mai erai langa mine.Dunga violet se scursese pe puntea jilava,alunecand spre valurile tulburi ce izbeau tarmul.Ti-am zarit silueta indepartandu-se de mine.Am frant visele noastre si am sters cu ele lacrimile ce imi alunecau pe obraji.

Am ramas cu mana inghetata de timp...in aer.

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,

    Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

On The Road!

Intr-o zi cand nimeni nu m-a vazut,iar vantul nu m-a crezut, mi-am lasatii obrajii obositi de dor sa se odihneasca in tihna pe asfaltul carnos ce strangea crancen in palma lui urme jilave de timp efemer.Le-am dat voie buzelor sangerii sa sarute asfaltul blajin,dar fara de aripi si urmele ce i-au ramas in orbitele goale si mari fara de viata.Mi-am pus urechea pe asfaltul rumenit si i-am ascultat muzica sinistra si tacuta ce tasnea din faramele de gudron tocite de ploaia searbada.Iar asfaltul imi mangaia gleznele dezgolite cu un parfum incins de vopsea rancezita.Cand am vrut sa ma desprind din acea imbratisare surda,privirea mi s-a infiorat.Trupul meu nu se mai unduia fermecator intr-o linie alba si continua pe mijlocul asfaltului ca alta data,trupul mi se dezbinase si devenise o linie alba si intrerupta ce continua sa se intindea spre neant.
Intr-o zi cand nimeni nu m-a vazut,cand vantul nu m-a crezut,fiinta mi s-a intrerupt,sufletul a devenit mut!