Craciunul din vis

   Casele pierdute-n delir se-ascund sub troienele curbate-n vazduhul prea plin de fulgi ce valseaza in aiurare.Iar omaturile au acoperit treptat si drumurile si gandurile,au zugravit zarea-n alb si-au pus caciuli si fulare copacilor intinsi spre crestele norilor.

    Printr-un petic de geam firav,cu o perdeluta rupta si legata cu o funda invechita se zareste chipul candid al unei fetite cu ochii migdalati atintiti spre bradul  prea gol.Sprancenele ii deseneaza o neasteptata linie oblica pe pielea fina ca magnolia.Rochita de organdi  cenusie cu cordonul de satin rosu,ascunde cu volanele si creturile ei corpul firav al copilei.Volanele-I sunt rupte pe alocuri si rochita e patata,dar e cea mai buna rochita pe care o are si bunica ii spusese sa o imbrace in Ajunul Craciunului.Pe spatele subtire I se lasa intr-un valmasag nenumarate bucle aurite,iar buzele ii murmura la rastimpuri cate un colind ce vesteste in tacere,Craciunul.

    Asezata pe un scaunel ,langa geamul aburit,priveste la oamenii de zapada si la casele departate din care ies suluri groase de fum.Cu degetelele subtirele deseneaza pe geamul ingust un brad imens impodobindu-l cu globuri mari si beteala din plin.Isi muta apoi privirea de la braduletul desenat pe geam,la bradul din spatele ei.Atat de saracacios,cu cateva globuri si o instalatie care nu se mai aprinde,ascunzand un ungher al casei prin care patrunde  vantul…

    Si-ar fi dorit sa aibe un brad la fel de mare ca cel pe care il vazuse la Danut.Bradul lui Danut era asa de frumos.Doar inchidea ochii si isi aducea aminte in detaliu cum era bradul lui Danut.Nu mai vazuse niciodata un brad asa de frumos ca al lui.Parea poleit cu aur.Globurile rosii erau atat de multe incat ii trageau de crengi spre covor.Iar luminile-atat de multe lumini ce se impleteau cu beteala aurie ce imbraca bradul pana-n varf.Si-avea turturele si reni,stelute si oameni de zapada ce atarnau voiosi pe crengile bucuroase de atata frumusetea.

    Ar fi vrut si ea un brad ca al lui Danut si ofta ca nu poate sa-I ofere bunicii un brad ca al lui Danut.Ce mult s-ar fi bucurat bunica daca in camera lor ar inflori,dintr-o data,ca intr-un miracol,un brad cu globuri multe si turturele si lumini si cu o stea mare in varf.

Dar bradul lor e asa de gol,incat ea i-a atarnat pe crengi -foi.Foi ce le-a umplut cu desenele ei stangace,de copil mic…

    Fetita a deschis brusc ochii,iar imaginea bradului  lui Danut s-a risipit printre aroma intensa de cozonac.Bunica ii promisese ca o sa ii faca cozonac de Craciun.Si fetita stia cat de mult s-a straduit bunica sa-I faca cozonac si cate zile in sir au trebuit sa manance paine uscata inmuiata in ceai,ca bunica sa-I poata pregati de Craciun,cozonac.Abia astepta.Nu mai mancase niciodata.Nu stia cum arata,dar de indata ce a simtit mirosul,stia,stia ca e cozonac.S-a ridicat de pe scaun si s-a dus in camera ingusta ce folosea drept bucatarie.Bunica ei tocmai scotea din cuptorul darapanat o tava cu ceva rumenit,ce mirosea atat de frumos.

-E cozonac,i-a spus bunica,privind fata plina de uimire a fetei.

-Nu-l mancam,bunico,a spus fetita cu glasul tremurand! Il lasam sa ne parfumeze casa.Niciodata nu a mirosit asa de bine la noi in casa.

    Fata si-a apropiat fata de el si a lasat aburul sa-I incalzeasca obrajii reci si parfumul sa-I mangaie  trupul firav.Bunica a suras  cu tristete si a mangaiat buclele fetei ce ii acopereau umerii micuti.

    Fetita si-a reluat apoi locul pe scaun si pe geam a zarit colindatorii.Ii asteapta in fiecare an,dar niciodata nu-I bat la usa.Si-ar vrea si ea sa-I asculte cantand,sa cante cu ei,sa-I imbratiseze pe toti pentru bucuria ce i-au adus-o,dar ei nu vin niciodata.Isi aminteste ca anul trecut a deschis usa si i-a strigat din pragul casei,dar ei au inceput sa rada de ea si ea a asteptat zadarnic in pragul usii pana ce ei nu s-au mai vazut si au pierit in zare.Acum ii vedea cum ies de la Danut de acasa cu mainile pline de portocale si gogosi fierbinti.Cat si-ar fi dorit sa le dea si ea portocale si gogosi colindatorilor.Le-ar fi dat si din cozonac,sa-l miroasa si ei,sa vada ce parfum minunat poate sa aiba,numai doar sa-I cante si ei si bunicii.Sa le cante macar un pic,sa-I rasara si ei un zambet pe chip,dar copii au trecut pe langa casuta lor pricajita imbrancindu-se si aruncand cu bulgari in geamurile lor subrede.

    A oftat din nou.Casa ei nu e asa de frumoasa si de mare,nu-I la fel de calduroasa ca a lui Danut,sa intre colindatori in ea cu bucurie si nici nu poate sa le dea covrigi si bomboane,sa iasa cu mainile pline….

Afara a inceput sa ninga intens,iar fulgii de zapada se incurca intre ei,se impletesc si se desprind in fire de zapada dulce cu miros de sarbatoare.Fetita isi trage bunica de brat sa iasa afara si sa faca amandoua un om de zapada in fata casei ,sa ii mai inveseleasca peretii scorojiti si colturile darapanate,acoperisul stricat pe alocuri si geamurile mici ce imbracau casa intr-un décor cenusiu si trist.

    Dar bunica era asa de firava si abia mai putea sa umble prin casa.Pielea I se incretise in jurul ochilr ce I s-au adancit in orbite.Parul ii era nins de timp si prins intr-un coc subtirel,la spate,evidentiindu-I pometii  uscati si firavi.

    -Nu-I nimic bunico,i-a spus fetita.Facem…facem alta data.

    

Iar fetita a suspinat in tacere uitandu-se pe geam la omul de zapada din curtea lui Danut.Era atat de frumos,cu nasul mare si portocaliu,cu ochii de carbune si un fular ce-i invelea gatul golas.Pe cap avea o palarie albastra si gura ii schita un zambet  cald.Parea ca invita toti copii la el acasa,intampinandu-I cu privirea lui binevoitoare.Intotdeauna vedea copii la Danut.Si-I privea ore-n sir cum se joaca.Si adesea isi imgina ca se joca si ea cu ei.Isi imagina cum fac impreuna oameni de zapada si cum se tranteste si ea cu ei,cum i-ar alerga si cum s-ar da cu sania.Dar pe ea nu o primesc copii sa se joace si arunca cu rautate cu bulgari in ea,izgonind-o.Si sta cu bunica in casa,desenand cu creionul pe o coala de hartie,ingalbenita sau ascultand cate-o poveste spusa de bunica.

    Fetita a tresarit cand a auzit-o pe bunica ei chemand-o sa manance.Si-a tras scaunul de la geam pana la masa asezata de bunica si a inceput sa manance tacuta.Felia de paine uscata unsa cu unt si putina marmelada nu-I astamparase foamea si-I ceru bunicii inca o felie.

-Inca o felie Anna,dar mai mult nu se poate,maine nu o sa mai ai ce manca.Sti doar ca mai avem…mai avem doar cozonacul ala pe care nu vrei sa-l mananci,spuse bunica  incercand sa-si acopere plansul si deznadejdea.

    Fata a mancat si cea de-a doua felie de paine si si-a sters,pe furis,o lacrima din coltul ochilui,fara sa o vada bunica.Ii paruse rau ca n-a impartit felia de paine cu bunica.Sigur nici ea nu se saturase cu felia acea subtire de paine.Ce rau ii parea ca nu i-a dat-o ei pe toata…

    Usor,usor se asterneau perdele de umbra si alta noapte  ingana cu cantecul ei,capataiul somnului fara de vise.Trupul ei ca o scoica sculptata din diamant si marmura vie stralucea ca un diamant printre penumbre.

In casa a inceput sa se intunece,iar bunica a aprins toate lumanarile ce le-a insirat din loc in loc,pe dulap si pe masa,pe scaune si pe pervaz,sa se faca putina lumina.

    Anna stia ca Danut are lumina.De la geamul ei sa zarea casa lui impunatoare,luminata toata si impodobita cu luminite stralcitoare.Acum si casa ei era luminata.Bunica a terminat de aprins toate lumanarile si camera parea un basm feeric.

    Anna a inchis ochii si a inceput sa valseze,cu zambetul pe buze, in jurul bradului si-si imagina ca toata casa lui Danut era a ei.Cu bradul verde plin de turturele  si cu luminile dolofane ce inconjurau ferestrele.Cu masa incarcata de turta dulce si portocale parfumate.Si-avea si omul de zapada din fata casei,si tocmai veneau colindatorii si la ea.Si fata valsa cu ochii inchisi si visa indelung cu un zambet larg pe buze.Si-si vedea si bunica,stand pe scaun,facandu-i o rochie noua,rosie cu flori albe pe umeri.Si fata valsa si visa indelung pana ce  vantul care patrundea,viclean,in camera prin ungherele darapanate i-a spulberat zambetul adanc si i-a indelungat cu rautate visul fermecat.Lumanarile s-au stins rand pe rand lasand-o pe fetita plangand in mijlocul camerei,cu gandul la Mos Craciun.Isi dorea atat de mult o turturica ca cea din bradul lui Danut.Era atat si alba si de pura si vroia sa i-o prinda-n par bunicii.Ce mult i-ar mai fi placut bunicii.

    Intr-un tarziu,cand luminile s-au stins si la casa lui Danut,fetita a adormit cu capul in palma bunicii,lumea ei toata era in palma bunicii.

    Si-asa se intampla de multi ani.Cand fetita doarme visand la luminile si la bradul lui Danut,cand chipul ei inocent capata un zambet suav,semn ca lumea lui toata e a ei,Mos Craciun lasa ceva sub bradul prea gol,si pentru sarmana copila orfana….. 

Articol inscris in concursul Nopti magice in miez de iarna,concurs sponsorizat de Luxury Gifts.