Taiat necesar de aripi!

                                         Din colectia “R.boy feelings”:
O să te plouă pe aripi spuneai...

şi stoluri de pietre nebune,cârduri de lovituri vişinii mi se-nclinau uşor,perfect întise pe suprafaţa diformă a spatelui,chircit în frunze de apus fluierat de aburi.
Am început să-mi ling,cu limba osoasă-n durere,două şanţuri adânci ce ţaşneau într-o armonie diagonală dintre coastele îndoite de câmpul arid al gândurilor păgâne.Şi sângele mi se-nconvoia într-o arcadă largă,barocă,în coloane,bolţi şi domuri copleşitoare.
Mi s-au frânt aripile-n mutilări de infinit sărăcăcios în ferestre clare cu perdele de lumină,amalgam de petice obscure-n scurgere de fum verzui.Îmi sunt lumile aspre-n îndarjire vie,despărţite-n cărări anoste şi articulate-n sternul nisipos,iar jalnica fiinţă mi se clatină-n cuante de secunde difuze-n simţire.
Mi-au plecat şi arterele în lume,ascuţindu-şi paşii în praful asurzitor şi despicând pescăruşii-n corăbii cu vele-ntinse pe groapa cerului marginită de sistole asimetrice.
Şi-am să te rog să nu cauţi în aripi,speriat,urme de miocard,să-i sufli în gene şi să-l cânţi.Sarută-i fruntea de noapte bună,că tare-i obosit şi-i somnul veşnic aproape,pândindu-l în diastole şuierătoare.

O să te plouă pe aripi spuneai...
eu mi-am strâns paltonul cusut în pendulări de timp şi-am zâmbit.
Nu-i nimic.Nu mai am aripi de plouat şi nici suflet de înecat.