Portretul chitaristului

                                  Din colecția “R.boy feelings”:

Himeră plată-n trăire, nu te dor polii divergenţi ai sufletului când laşi în urma -ţi nimic şi nimeni şi neîntâmplări?

       Chitaristul meu are basme cu plopi vechi printre cozi de comete efemere-n mersul lor, crescute-n vârful degetelor. Şi ce basme frumoase, cu balauri tibetani părăsiţi în diagonale de guri înfometate şi ciorchini de lupte mute, cu mişcări rectilinii prin spaţiul ploilor îmbătrânite.

      Chitaristul meu are lumi noi dizolvându-se-ntre corzi. Şi ce frumos le cântă şi le dansează din priviri, le leagănă-n podul palmei şi le plimbă-n văi de tei cu şiruri neclare de lumini şi păsări şi aripi vorbitoare.

Şi cântă la corzi de cer de parcă-i Apollo, adunând întinsurile-n chipuri şi trezind în sunete copilării ce străbat eternul...Și cântă la aripi abstracte şi pene vii de arhangheli cu trupul rărit de vechi întâmplări şi fapte glorioase.

      Chitaristul meu are şiraguri de egrete, cu bătăi rare din aripi, zidite-ntre omoplaţi, strălucind a copaci şi bălţi cu ondulări de pupilă rece şi tulbure.

     Chitaristul meu are constelaţii de muzee cu partituri vechi printre gene şi-i plâng oasele-că le-ar strange pe toate odată, Cassiopeia şi Perseu şi Andromeda si Orion şi le-ar cânta suprapuse, cu coatele afundate-n reverie, şi-atunci spaţiul şi timpul s-ar comprima-ntre corzi şi nu m-ar mai cânta doar pe mine, nu mi-ar mai cânta mie lumile tocite-n mers de paşi cărunţi, ar cânta un întreg univers cu sori copti în bătaia vântului, galaxii şi plantete cu inele sfioase...

    Şi ce frumos cântă chitaristul meu, a poveşti senine şi meteori zâmbitori.

 Dar chitaristul meu nu-i chitaristul meu. E doar un om cu începuturi de curcubee inverse, nenăscute înca şi sfârşituri de amurguri în peşteri cu străzi goale-făr' de felinare şi asfalt de oameni plin.

Far' de nimic.

                                       Din colectia “R.boy feelings”:
Erase this...
           monster.

Sunt norii fara de cer,saracii, si-alearga a nebunie suava pe peretii mei de tine goi si umbla umbrelele far' de oameni sub ele,pe drumuri abstracte-n privelisti,si ofteaza-ndelung de-atata ploaie crescuta-n vazduhuri de tine pline.

Lacrimi ghimpate-n alunecare,fara de ochi plini si densi in durere,cu mainilie-mpletite la spate si trupuri prinse-n undite de ape ce-au inceput sa pescuiasca a mea traire.
Picioare fara de trup ce-alearga ascutit,cautand curbe pline de tufe si frunze fara de pomi,cautandu-ma-n delir pe mine fara de tine.
Si degete fara de maini ,pe panze de foi scrise-n cerneala monotona cu buze crapate-n litere aspre si fraze discontinue-n inteles.
Ferestre fara pereti,pictate-n aerul rarefiat ce-mi odihneste-n gatul far' de cap si molii fara trup cu aripile naluci in zbor,gauri de cer fara directii in mers si ploi aride-n colturile gurii.
Mi-i privirea fara de ochi,si-i plina de praf,mi-e sunetul far' de urechi si-i grav in viraje,pe sosele abrupte-n varfuri de viitor suspendat in poduri fara de nume.
Iar coastele sunt far' de stern si-atarna drepte-n mine ca niste samburi grei de meteori cu glasul negru si sticlos.
Mi-s violetele fara de trup si-alerg sa le prind capetele cu cearcane sub gene,sa mi le cos la loc,in orbite goale de picioare adormite-n cosciuge.
Si ce durere tipata strident,nascand distante si timpuri,despartind ganduri si trupuri.
Mi-s eu fara de tine,cu pieptul gol si aruncata-n lume.
Sunt eu fara de tine o umbra densa si osoasa,un vid pe margini sters.

Erase me...