Blogger Widgets

duminică, 27 octombrie 2013

Ploi bacoviene


          "De când am aflat că există puţin Eden în călcâiul fiecărui înger am în geantă talpa retezată a unui zburător. Port cu mine Edenul."

    Plouă în oameni. Pentru că-s murdari. Nervos. Le şterge conturul şi le spală pupila. De prea mult negru. Până se dilată-n ceaţa nefirii. Le spală inima de prea mult roşu în bătaie şi plamnii de prea mult aer în sistole. Plouă şiret, ocolind umbrelele din vene, găurind şi zâmbet şi buză.Buza inferioară, că pe ea se scurge toată ploaia. Şi-s oamenii plin de ploaie, apoi. Până la refuz. Şi dau pe dinafară. Le ţâşneşte apă prin degetele de la picioare şi prin nări. Plouă din oameni, confuz. Murdărind asfaltul de miez şi de simţire, ondulând tăcerea în siroiri de năluci oarbe.
    Plouă în îngeri, descompunându-i în lumină, pe pervazurile blocurilor şi-n vitrinele cu Descartes, micşorându-i măreţia. Plouă greţos, cu arome de etern, smulgandu-le zboruri din pene şi grăbindu-le căderea. De aceea umblă îngerii pe pământ. A plouat prea mult în ei şi sunt prea grei să-i mai poată ţină văzduhul în înalt. Şi-apoi plouă cu îngeri, peste creştetele oamenilor, deformandu-le trăirea.
    Şi plouă şi-n mine. Cu oameni şi cu îngeri. Pe-nserat, în zilele cu Steve Vai la ureche. Şi încep să cred atunci, că te-aş mai iubi o dată Străine. Dar asta-i doar dorinţa ploii din mine. Poate că ea te-a iubit şi prima dată. Şi-a plouat o dată şi cu tine. Insistent. Până m-ai inundat. Mi-era teamă să mai deschid ochi şi gură ca nu cumva să te reverşi, să te descompui, să te pierd. Acum a încetat să-mi mai plouă cu tine. Mi-eşti doar un călător prin sânge.
    Şi-n mine plouă bacovian, rasarindu-mi pe limbă bolovani şi mucegai, atunci când îmi număr fad, vânătăile din genunchi. Plouă liniştitor, cu iz de romanţe prăfuite din magazinele de vechituri. Plouă  într-un continuum sonor. Şi-n mine va fi toamnă şi va fi ploaie cât am să respir.

"Plouă-n îngeri şi îngerii plouă peste oameni. Plouă în oameni şi-n mine plouă cu îngeri şi cu oameni."

7 comentarii:

  1. Ploile- s, minuni din Eden! Şi Edenul e- sufletul nostru!
    Mare grijă de tine!
    Te îmbrăţişez cu tot cu suflet frumos, ce ai!
    :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc ca esti alaturi de mine. Imbratisari calduroase si pentru tine!

      Ștergere
  2. Nu știu sub ce zări îți porți ființa, însă n-ai văzut cât de frumoasă a fost toamna asta? Cum a adiat vântul, împrăștiind frunze și regrete și lăsând în urmă noi speranțe? N-ai văzut cum fiecare zi s-a luminat și ploaia nu și-a găsit locul în acest octombrie superb? Oh, scrii minunat, dar cum ar fi oare să te bucuri de sezonul vișiniu ce-ți întregește firea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar in acest articol nu m-am referit deloc la sensul propriu al ploii. Si-n mine poate sa ploua indiferent de vremea de afara. Chiar daca ma dor aceste ploi, le iubesc, ele ma definesc...
      Si despre cat de mult iubesc eu toamna din mine si de langa am mai scris o data, http://sometimesafantasy13.blogspot.ro/2013/04/confesiune.html

      Ștergere
    2. Am experimentat și eu ploile interioare, de-a lungul întregii adolescențe și am ajuns la concluzia că sunt o fiică a primăverii. Acum văd doar soarele și e superb!

      Ștergere
    3. Cine stie ce anotimp imi va fi sufletul in viitor...

      Ștergere
  3. Tu ,chiar esti un "mic" Bacovia sau chiar mai mult de atat! :) de-ar asterne el atata simtire ca si tine.
    Frumos,frumos ...mereu este frumos la tine.Oricate ploi sau furtuni ai simti ,sufletul stapaneste si raze de soare draga mea ! :*

    RăspundețiȘtergere

Prin cuvinte,mintea prinde aripi..