Blogger Widgets

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Om nefrumos






                             Prima dată când am aflat că nu sunt un om frumos am murit.

       De ce se năpustesc şoimii asupra mea? Doar pentru că am obrajii deformaţi, denivelaţi? Vag, pe suprafaţa lor încă se zăresc vechile câmpuri de luptă şi petele de sânge, tranşeele eşalonate pe câţiva kilometri şi urme de ciumă.
       De ce îşi întorc oamenii privirea de la mine? Doar pentru că am buzele mucegăite?  Ele se descompun într-o simfonie din re major şi miros înţepător a pustiu. Sunt neîmbrățișate, le e frig şi greaţă când se aşterne zăpada peste ele.
       Am nasul puţin strâmb, zâmbind zeflemitor normalului. L-a modelat vântul când mi-a izbit faţa, grăbit să-şi prindă trenul, şi-n urma lui a lăsat stropi de ploaie, murdarindu-mi nările, patandu-le. Poate de aceea fug de mine fericirile.
       Ochii mi-s orbi de realitate. Sunt anemici şi flămânzi de gol. Pupilele sunt defecte, iar pe retină au apărut umbre pale de durere făcând nervul optic să se încordeze şi să se pregătească de un final măreţ. Să cuprindă ca ultimă imagine o naştere de stea şi nu zborul meu în jos. Poate de aceea nu mi se vindecă nici sufletul. El încă supurează.
       Mi-i coloana ondulată, în valuri parcă, modelându-mi hidos spatele, subţiindu-l pe partea stângă. Lipseşte puţin din mine pe partea stângă. Sunt mai săracă pe partea aceea. Şi tot ea îmi ondulează şi gândurile. Coloana. Gândesc în formă de s acum. Strâmb.
       Picioarele mi se depărtează sălbatic unul de altul. Sunt dornice să se despartă, să-şi ia rămas bun, ca partea stânga să fie independentă de partea dreaptă. Dar eu? Eu unde mă duc? În ce direcţie?

     A doua oară, când mi-am adus aminte că nu sunt un om frumos, mi-am dorit să mai pot muri o dată. Să mai uit pentru un timp.

     Uneori îmi imaginez că sunt un om frumos. Cât timp clipesc. Până mi se ridică pupila spre sprâncene. Mai mult n-ar suporta inima. Atâta fericire i-ar amesteca atriile şi vetriculele. De aceea îmi imaginez foarte rar. De teamă. Mi-e teamă ca nu cumva să ajung să cred că sunt un om frumos. Mi-e teamă ca nu cumva să cred cu atâta tărie că sunt un om frumos şi să devin unul. Nu mi-ar plăcea să fiu un om frumos. E plictisitor.

      Acum, când îmi reamintesc voluntar şi insistent că nu sunt un om frumos, ca nu cumva să cred altceva despre mine şi să-mi deformez realitatea şi aşteptările, nu-mi mai doresc să mor. Ar fi prea uşor şi deloc sângeros. Şi care mai e farmecul de a fi un om nefrumos dacă nu mai suferi?

13 comentarii:

  1. Parca ar fi Bacovia in proza! Si totusi...esti un om frumos! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, poate doar eu nu-mi dau seama de asta..

      Ștergere
  2. Imperfecțiunea e adevărata frumusețe! În plus, nu poți interpreta frumusețea fragmentar, așa cum încercai tu aici. Întregul contează, iar tu posezi unul deosebit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, dar toți râvnim la perfecțiune!

      Ștergere
  3. Toti oameni sunt saditi pentru a avea "fericirile" lor.
    Iar tu draga mea ai un suflet minunat ,nu doar frumos...ce ne incanta prin ceea ce ne transmiti.

    Te imbratisez ,ai grija de tine! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Te îmbrățișez și eu!

      Ștergere
  4. N-am mai trecut pe la tine de-o groaza de timp, iarta-ma :(
    Toti suntem oameni frumosi in felul nostru !

    Te imbartisez draga mea !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt mult mai critică la adresa mea, necruțătoare aș spune.
      Iti mulțumesc de vizită! :)

      Ștergere
  5. A doua oară, când mi-am adus aminte că nu sunt un om frumos, mi-am dorit să mai pot muri o dată. Să mai uit pentru un timp.

    Chestia asta imi place, pentru ca imi imaginez simultan ca iti vezi filmul vietii, dar ca uiti cine esti, ca si cand nu te-ai privi pe tine, si te judeci singur, obiectiv, si incerci in acelasi timp sa te pui in pielea celui judecat (absurd, te pui in pielea ta). Si nu stiu, asta am desprins eu din text, e un fel de autojudecata, care doar tu stii cat de corecta este ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer, nici eu nu stiu cat de corecta este aceasta autojudecata. Cand vine vorba de mine sunt foarte drastica. Ajung sa-mi vad toate imperfectiunile, sa le scot in evidenta, chiar daca ceilalti nu le vad, sa le analizez. Mi-ar fi imposibil sa scriu ceva frumos despre mine sau ceva legat de fericire. Nu ca n-as sti, doar ca plictiseste.

      Ștergere
  6. Doamne!!!
    Eu chiar te inteleg in chestia cu autojudecata.Sunt exact la fel.
    ...cu toate astea scrii atat de frumos..<3
    pupicei, pupicei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma intreb uneori daca am sa fiu in ochii mei ceva...
      Hugs! :*

      Ștergere
  7. Până la urmă..toți suntem la fel.

    RăspundețiȘtergere

Prin cuvinte,mintea prinde aripi..