Novembre,sta passando Novembre!

Nu a fost toamna...
Nu?
Nu,nu a fost toamna,a fost doar noiembrie,a fost vremea lui,el inceput si sfarsit,el totul.

A fost noiembrie perfid,ros pe la colturi si mutilat,imbrancit in tarana de vise strivite si mi-a copt viermi sleiosi sus,la margine de prapastie abrupta,pe pleoapa ingreunata.
Plangea noiembrie in mine a pelin stacojiu,cu sughituri rupte-n aripi de vant,frematand a acorduri de stins caramiziu si glorios galbui pierdut in zare.
Se zbatea noiembrie,inuman,cu pumnii inclestati,adancindu-si santuri si gropi in mine...
Si-acum incepe lin noiembrie sa-si stranga alaiul si sa-si indrepte pasul molcom spre nicaieri,tot mai in fata,tot mai departe.Incepe sa-si stranga sub talpa lui crapata ochi-mi umezi,plumbul dulce si violetele-mi uscate,iar eu il trag insistent de pletele-i degradate impletite-n ecouri stinse agatate-n sfarsituri.Ingenunchez adanc in mine,adanc in el si-l rog cu glas sfiit sa mai ramana,macar in mine,inca o vreme,inca un anotimp.Dar el,hain cum e,isi porneste pasii spre carari in valuri clocotitoare de padure spumeganda,iar eu incep sa plang,asurzitor in durerea-mi de pe oase.Mi-e frica ca n-o sa mai fie noiembrie ca acum si tremur,caci eu il iubesc,cu mila si cu groaza si-as vrea sa-l strang iar la piept,sa-l aud rasunand a frunza moarta si nori ce-si frang trairea.

Dar nu noiembrie pleaca...
Cum adica?
Tu pleci,nu el.El e tot timpul aici,doar aici...
Am inceput sa plang furtunos,ca un copil mare ce descopera adevaruri dureroase.Ma uitam contrariata si dezamagita spre picioarele ce nu vroiau sa-mi paralizeze,sa-mi incremeneasca a vesnicie in acest noiembrie sublim.

Urla luna-n mine a lupi flamanzi si turbati rataciti in file de noapte-ascunsa si  incepe sa se faca tarziu,se face noiembrie tarziu in mine si-l simt cum isi stinge cu pleoapele anemice luminile,si-si inchide-n bagaje vant si foame crunta,urme de noroi si zare invechita.
mi-e noiembrie tarziu prin mine...
       ...atat de tarziu.

Dulce aniversare!

Cinci suflete nestingherite,contopite-n amalgam de simtiri si trairi accentuate isi canta a toamna nauca aniversarea.Si ce aniversare fastuoasa cu clini de madlene coapte-n emotii si strazi albastre plimbate cu ganduri razlete si amintiri cu dintii lacomi ancorati in zambete calde.Aniversare feerica si juvenila ,cu miez de noapte alba cantata in aiurare,fara cuvinte pe varf de limba,doar cu speranta din priviri.
Isi sufla in lumanari aprinse-n inceputuri 5 fiinte cu priviri fragede si suflete-ncarcate de-atata muzica naturala in simpla-i nuditate.Si nimeni nu ii poate opri sa ne impartaseasca si noua din sufletul lor,atat de plin,de bogat,suflet batand alb din aripi in stins acord minos,suflet prins in do-uri si la-uri glorioase,regasite pe acelasi drum.
Ce duet mirific ne sunt pasii in doi.Un pas noi,un pas ei,sprijinindu-ne impreuna in valuri marete de vant,cu parfum strident de flori de camp.
Mi se ridica inima-n picioare si-ncepe sa aplaude zgomotos,cu batai mai ritmate,ca de catifea,daruirea si munca unor oameni ce adapostesc adesea umbra mea de suflet hoinar.Imi aplauda inima,in reflexe de curcubeu,muzica accentuata in simtiri,cantece ce-mi spun povestea si arta de a-mi tranforma viata intr-un mozaic difuz de sunete perlate!
La multi ani baieti!
La multi ani Bere Gratis!

Scleroza!

              
             Din colectia “R.boy feelings”:

Era atunci.Doar atunci.Nu era mai devreme de joi,nici mai tarziu de vineri.Nu mirosea a zi si nici a miez de noapte densa,dar am simtit....

Am simtit ca era atunci,in acel moment.Nu mai tarziu de-o clipa spanzurata in pendul nu mai devreme de un prezent intarziat.

Si-am deschis gura,mai mult involuntar,inconstient,cu buzele incretite intr-un spasm de durere ce-o sa urmeze,pentru ca stiam...

Limba a inceput intr-un ritm alert sa selecteze,sa contureze si sa modeleze,sa framante litere bogate-n miez si simtire,cuvinte-ntregi lipte-n fraze libertine cu aripi ciuntite.Si in acel moment am incetat sa mai respir.Respiratia ma incurca,ii punea piedici greoaie limbii mele inconvoiate.Am incercat atunci ca dintr-o singura suflare sa spun tot,fara sa-mi omit plumbul si violetele.

Nu era nici prea joi,nici prea vineri,nu apusese inca toamna,dar nici nu rasarise muguri de iarna adormita in hornuri  ce trosnesc sub focul incurcat.Mi-am plecat capul,aproape mangaind cu pletele-mi desprinse leganarea frunzelor pe pamantul tot mai rece,si fara sa-l privesc,intr-un moment de nebunie acuta,m-am auzind spunandu-i intr-un amalgam de cuvinte necontrolate:"Te iubesc cromatic,vast ca spatiul si profund ca vesnicia,atat de-adanc si de inalt incat nu mai exista limite superioare.Te iubesc spre nesfarsire calma,cu reflexe de zambet,plans si rasuflare..."

Mi-am ridicat capul din pamant si il priveam insistent.Vroiam sa-i penetrez ochii,si sa-i citesc gandurile.Cu dintii inclestati trageam insistent de lacrimile ce mi se inghesuiau aiurand in coltul ochiului,scurgandu-se subtil pe obrazul incremenit.Paleam in tacere si-n paralizie...

-Te rog,fi buna si repeta ce ai spus de vreo doua minute incoace fiindca nu te-am auzit deloc.Am o scleroza a nervului auditiv care-mi da momente de surzenie completa.

-Ce hain mi-e noiembrie prin trup,i-am raspuns departandu-ma in zare,ce noiembrie hain!

               Nu era nici prea joi nici prea vineri,era doar noiembrie.
Crancen si zeflemitor ca-ntotdeauna!

Plumb!

          Din colectia “R.boy feelings”:

Mi-esti ca de plumb.Greoi,anost,ratacind prin fibrele-ncurcate din firea-mi mohorata.Si as vrea sa te eliberez.Sa ma eliberez.As vrea sa-mi deschid larg gura,iar tu sa te strecori afara,sa-mi iesi din trup,ca prea mi te-am inghesuit cu lacomie.
Mi-esti prea de plumb.Cu sufletu-ncarcat si zambet roditor a inertie.Si as vrea sa imi descos sufletul,sa smulg continuu ce e viata cu tine in el,pana-l las tot mai sarac si mai pustiit,respirand intrerupt.As vrea sa mi te dezlipesc de sufletul ce te sugruma lent si sa-ti suflu in aripile frante-n mine.
Mi-esti mult prea plumb,apasandu-mi insistent trupul istovit de tine,devorandu-mi interiorul stacojiu,cu parfum de mucegai.Si-ncep sa urlu dens,cu limba-mi incordata,cu tine-n varful ei,sperand ca ai s-aluneci brusc din mine,eliberandu-te,eliberandu-ma.Dar ce vis iluzoriu...
Mi-esti mult prea plumb,cu tente de infrigurare accentuata,decojindu-mi pielea de violetele stridente,decojindu-ma in ploi marunte.Esti atat de plumb in mine incat mi se afunda talpile adanc,intr-o coaja de toamna imbatranita,cu ochii-ncaruntiti de timp.Mi-esti mai plumb ca niciodata,dormitand prea dureros in mine.Si-ncerc sa mi te curat,sa mi te spal de pe peretii sufletului zugraviti cu tine,sa-ti estompez parfumul,sa nu mai ramana nimic in mine,nici tu,nici eu,nici urma de noi...
Dar te mai las,un pic,sperand...
A inceput sa-mi placa durerea ta in mine,imi place cum fluiera si se balangane,cum se unduie in leaganul suspendat al iluziilor mele ingenunchiate.
Sperand ca poate candva,fara sa vrei,fara sa sti,ai sa-mi devi o nuanta pala si usoara de lumina pura,cu fluturare larga de destin surazator,te mai las sa zaci,tacut, in mine...


             dar pana atunci mi-esti tu mai greu ca plumbul,mi-e plumbul mai firav ca tine...

Anotimpul violetelor.

Imi infloresc violete uriase pe-ntreg tinutul corpului,invaluindu-l cu nonsalanta intr-o mantie purpurie,arzandu-l in adanc,perforandu-l.Mi se nasc violete cu petale vinete,carnoase si miezul sangeriu,in piele si pe sub piele,adanc in muschii incordati si printre rafturi reci uitate-n suflet....
Dar uneori imi palesc violetele,deschizandu-se-n privire,perlandu-mi pielea si-ncep sa ma tem...
Ma tem c-au sa-mi dispara violetele bogate,cu parfum de vaga alinare,si-mi infig iara dintii in carne si-o musc insistent,si chem in aiurare violetele la nastere,la inflorire de sentimente volatile.
Tresar brusc si-mi amintesc cum am inceput juvenil,cu dintii de spuma si buze umede de cer,sa-mi musc carnea frageda de pe maini si picioare.Cum muscam din ea cu pofta si cu lacomie pana s-a sfasiat,pana mi s-a desprins lugubra de pe oase.Si astfel au inceput sa-mi apara la rastimpuri de vant,vanatai surde ca o boala maligna,pe-ntreg corpul.Si ce vanatai frumoase,malitioase,cu urme de absenta incinsa si fum evanescent de suflet degradat.
Imi infloresc vanataile in corp cu atat de multa naturalete,ca niste violete in umbre de disperare.
Iar eu le las sa se intinda peste tot,le las sa ma doara.Ce violete frumoase...
E anotimpul violetelor ce miros a carne vie si ma dor cu nostalgie.E anotimpul violetelor ce-mi mor in privire, mor impreuna cu mine...
Si mor violetele tacute,mor spre a se naste iar,in trupul meu flamand,din miezul meu sarac,comemorand in nestiinta un suflet dezolant.
Lasa violetele!E vremea lor sa se nasca,in nestire, iar si iar in mine,sa-mi vorbeasca-n piele,indelung sa ma respire....

                           
                                               Si ce frumos imi mor violetele in corp....

Fantasmagorie!

     Din colectia “R.Boy  feelings”:

-A inceput sa doara,ca si cum....
-Ca si cum...?
-Ca si cum m-ar despica feroce intr-o stanga hidoasa si mata si-ntr-o dreapta inutila,arsa de toamna.Ce durere caustica....
-Dar ce te doare?
-El,ma doare el,asa cum n-a mai facut-o niciodata.
-Cum poate el sa te doara?
-Galant,cu suras in sfarsituri si credul in inceputuri.
-Unde...unde te doare?

 -Aici!aici!
...si mi-am afundat naiv,degetul in talpile-mi tocite.
Ma doare cand merg printre vaitaturi de toamna rigida si-am inceput sa schiopatez,inconstient.Si-acum merg o zi,doua,pana obosesc bine,intr-o mana, intr-un cot,intr-un deget,intr-o aripa de suflet,apoi intr-un gand,intr-un strigat...

Aici!
...si mi-am dus degetul in moalele capului,zgariindu-mi pielea curbata-n vant.Ma doare pana ma uit,pana ma pierd de mine si nu mai exist.
Si-n fiecare varf de deget.Ma doare in fiecare varf de deget.Si-am inceput sa le rod,pana la os,inghitindu-mi cu sughituri carnea frageda.Dar degetele aveau alte varfuri proaspete de durut,de torturat....
Si aici!Aici doare cel mai tare!
-Unde?

-Aici ,raspund eu iritata,infigandu-mi degetul iar si iar in gatul golas.Aici ii place cel mai mult sa ma doara,Si ma doare de fiecare data cand respir,cand suspin si inghit.Si am incetat.Am incetat sa mai inghit,sa mai respir,sa mai fiu...

Ce greu e sa te doara cineva,mi-am spus fugar,intr-o urma de gand.Ce durere meschina!

"A inceput sa ma doara ce esti tu cu zambet in mine.Si ce durere salbatic de dulce cand te simt urland in miezul meu de om flamand de tine..."

Miez din tine in doimi.

Din colectia R.Boy feelings:

Vreau sa mi te indes pe gat.Tot.
Incep sa-mi trag de degete,sa le lungesc,sa-mi fie palma mai mare,sa pot sa te frang mai bine in cute si sinuozitati de ganduri.Si rup din tine,cu amandoua mainile.Rup bemoluri si acorduri minore,sol-uri si la-uri ramase pe sub unghii,zbarnait de corzi si do-uri uitate in degete.Cu ambii pumni inclestati si atat de plini de tine,mi te indes pe gat,rapid,fara sa respir,fara sa mai clipesc,cu inima-mi oprita in patrimile tale.Te smulg din optimi si doimi smulg din tine, si-ti dau drumul pe gat,ca pe un tobogan cleios.Te indes pana la refuz.Pana imi vine sa vars.Pana ma vars pe mine toata,ca sa ramai doar tu,inauntrul meu,rasunand parfumat.Mi te indes pana imi ies ochii din orbite si impietresc buzele,speriate,pana mi se incurca narile-ntr-ele.
Apoi inchid gura,si ochii,imi astup urechile,ca nu cumva sa dai pe-afara,de plina ce sunt de tine,ca nu cumva sa te strecori prin timpanul subtire si orbitele goale.Si astfel incep sa te simt tremurand in mine.
Te indes cu placere si lacomie,pana uit de mine si lesin.

     Acum mi-esti continut,pana la refuz,pana la uitare...

Island.

Daca imi inchid ochii livizi  simt ca ma sufoc,de parca nici nu mai pot respira,ca si cum m-as ineca.
Simt infundat cum ma inunda la rastimpuri de vant  cate o rumoare de apa rigida ce-mi erodeaza trupul treptat si-l macina in pulbere tomnatica.Ma degradez,inconstient,involuntar,in apa densa ce-mi patrunde in plamanii arizi si-i umple cu-n namol cenusiu de stele moarte.Ma simt unduindu-ma in valuri spumoase si dantelate,in amintiri subtiri si perforate.Ma straduiesc continuu sa imi mentin trupul la suprafata,sa pluteasca in deriva,sa-l impiedic sa-si adanceasca pasul spre balta ce s-a adancit in mine.Dar imi aluneca perfid,cate un os ce mi s-a desprins de trup,ruginit de simfonia apei ce ma-nghite,spre fundul golului prea plin ce maraie linistitor.O simt pe toata,atat de multa,cum imi furnica pielea si mi-o intinde de nu-mi mai deosebesti ochii de talpa si degetele de gene.

Si oricat de ingrozita sunt, instinctul de a nu lasa apa sa intre e atat de puternic incat stiu ca nu imi voi deschide gura decat atunci cand voi simti ca imi explodeaza capul.Cand in sfarsit las durerea sa-mi circule cu pas exuberant prin vaile sinuose ale fiintei mele sentimentul de spaima dispare.Totul devine linistitor.
Si-ncerc sa-mi tin gura inchisa pana in ultimul moment,sa nu las apa sa ma patrunda.
-dar e ca un reflex,o faci oricum!
-dar daca tin gura inchisa pana reflexul isi face simtita prezenta am mai mult timp,nu?Nu prea mult,dar suficient  incat sa ma zbat sa ies la suprafata.Mai mult timp in care pot  fi salvata ,mai multa durere agonizanta,dar daca supravietuirea e in joc,se merita sa trec prin putina agonie,nu?
-dar daca se agraveaza?Daca e agonie in acest moment,iar mai tarziu e un adevarat iad?
......
Evit sa-mi inchid ochii,pentru ca de fiecare data cand ii inchid ma inec.Ma inec in mine,fara de tine pe aproape sa-mi arunci in treacat litere de salvare pe-o suprafata labila...

Cadere...

Priveste cum ma scurg,a toamna moale,umpluta cu trestii plangatoare.Priveste cum imi curge trupul intr-o crema amaruie de vant rece si castane fripte.Uite cum imi cad ochii ingalbeniti si incordati,pe un portativ de frunze nude,putrezite.Imi aluneca pe furis,2 carpe umede,sub contur de buze sfaramate-pe piept,pe coapse si calcai,vibrand pe-acelasi portativ dens,adaugand cate un acord mut ce flutura a disperare.Mi s-a desprins si parul,in curbe de iasomie ofilita,unduindu-se alene peste portativul incarcat,mazgalindu-i treptat o cheie sol zgribulita.Au cazut unul cate unul,rand pe rand,degetele intinse-n vant ,intr-un ritm ce-a vibrat indelung in urechile pustiite ce dirijeaza absent,notele grele pe liniile portativului,asezandu-le cronologic,dupa gust si savoare,dupa forma si culoare.Imi cad mainile zgomotos,mirosind a mucegai,patand acelasi portativ sugrumat,cu limba-i vanata de asfalt jilav,cu o mazga rosie si calda.
Ar fi cazut si picioarele,speriate, tremurand a disperare.Ar fi ingenunchiat si ele,dar surd gemea pamantul de mine,si-au ramas drepte,inerte,rasunand a gol sinistru,lacrimand acut,despartind ploaia de cer si urmele de dor.
E toamna ,iar toamna totul cade,totul moare.....