Anotimpul violetelor.

Imi infloresc violete uriase pe-ntreg tinutul corpului,invaluindu-l cu nonsalanta intr-o mantie purpurie,arzandu-l in adanc,perforandu-l.Mi se nasc violete cu petale vinete,carnoase si miezul sangeriu,in piele si pe sub piele,adanc in muschii incordati si printre rafturi reci uitate-n suflet....
Dar uneori imi palesc violetele,deschizandu-se-n privire,perlandu-mi pielea si-ncep sa ma tem...
Ma tem c-au sa-mi dispara violetele bogate,cu parfum de vaga alinare,si-mi infig iara dintii in carne si-o musc insistent,si chem in aiurare violetele la nastere,la inflorire de sentimente volatile.
Tresar brusc si-mi amintesc cum am inceput juvenil,cu dintii de spuma si buze umede de cer,sa-mi musc carnea frageda de pe maini si picioare.Cum muscam din ea cu pofta si cu lacomie pana s-a sfasiat,pana mi s-a desprins lugubra de pe oase.Si astfel au inceput sa-mi apara la rastimpuri de vant,vanatai surde ca o boala maligna,pe-ntreg corpul.Si ce vanatai frumoase,malitioase,cu urme de absenta incinsa si fum evanescent de suflet degradat.
Imi infloresc vanataile in corp cu atat de multa naturalete,ca niste violete in umbre de disperare.
Iar eu le las sa se intinda peste tot,le las sa ma doara.Ce violete frumoase...
E anotimpul violetelor ce miros a carne vie si ma dor cu nostalgie.E anotimpul violetelor ce-mi mor in privire, mor impreuna cu mine...
Si mor violetele tacute,mor spre a se naste iar,in trupul meu flamand,din miezul meu sarac,comemorand in nestiinta un suflet dezolant.
Lasa violetele!E vremea lor sa se nasca,in nestire, iar si iar in mine,sa-mi vorbeasca-n piele,indelung sa ma respire....

                           
                                               Si ce frumos imi mor violetele in corp....