Novembre,sta passando Novembre!

Nu a fost toamna...
Nu?
Nu,nu a fost toamna,a fost doar noiembrie,a fost vremea lui,el inceput si sfarsit,el totul.

A fost noiembrie perfid,ros pe la colturi si mutilat,imbrancit in tarana de vise strivite si mi-a copt viermi sleiosi sus,la margine de prapastie abrupta,pe pleoapa ingreunata.
Plangea noiembrie in mine a pelin stacojiu,cu sughituri rupte-n aripi de vant,frematand a acorduri de stins caramiziu si glorios galbui pierdut in zare.
Se zbatea noiembrie,inuman,cu pumnii inclestati,adancindu-si santuri si gropi in mine...
Si-acum incepe lin noiembrie sa-si stranga alaiul si sa-si indrepte pasul molcom spre nicaieri,tot mai in fata,tot mai departe.Incepe sa-si stranga sub talpa lui crapata ochi-mi umezi,plumbul dulce si violetele-mi uscate,iar eu il trag insistent de pletele-i degradate impletite-n ecouri stinse agatate-n sfarsituri.Ingenunchez adanc in mine,adanc in el si-l rog cu glas sfiit sa mai ramana,macar in mine,inca o vreme,inca un anotimp.Dar el,hain cum e,isi porneste pasii spre carari in valuri clocotitoare de padure spumeganda,iar eu incep sa plang,asurzitor in durerea-mi de pe oase.Mi-e frica ca n-o sa mai fie noiembrie ca acum si tremur,caci eu il iubesc,cu mila si cu groaza si-as vrea sa-l strang iar la piept,sa-l aud rasunand a frunza moarta si nori ce-si frang trairea.

Dar nu noiembrie pleaca...
Cum adica?
Tu pleci,nu el.El e tot timpul aici,doar aici...
Am inceput sa plang furtunos,ca un copil mare ce descopera adevaruri dureroase.Ma uitam contrariata si dezamagita spre picioarele ce nu vroiau sa-mi paralizeze,sa-mi incremeneasca a vesnicie in acest noiembrie sublim.

Urla luna-n mine a lupi flamanzi si turbati rataciti in file de noapte-ascunsa si  incepe sa se faca tarziu,se face noiembrie tarziu in mine si-l simt cum isi stinge cu pleoapele anemice luminile,si-si inchide-n bagaje vant si foame crunta,urme de noroi si zare invechita.
mi-e noiembrie tarziu prin mine...
       ...atat de tarziu.

Dulce aniversare!

Cinci suflete nestingherite,contopite-n amalgam de simtiri si trairi accentuate isi canta a toamna nauca aniversarea.Si ce aniversare fastuoasa cu clini de madlene coapte-n emotii si strazi albastre plimbate cu ganduri razlete si amintiri cu dintii lacomi ancorati in zambete calde.Aniversare feerica si juvenila ,cu miez de noapte alba cantata in aiurare,fara cuvinte pe varf de limba,doar cu speranta din priviri.
Isi sufla in lumanari aprinse-n inceputuri 5 fiinte cu priviri fragede si suflete-ncarcate de-atata muzica naturala in simpla-i nuditate.Si nimeni nu ii poate opri sa ne impartaseasca si noua din sufletul lor,atat de plin,de bogat,suflet batand alb din aripi in stins acord minos,suflet prins in do-uri si la-uri glorioase,regasite pe acelasi drum.
Ce duet mirific ne sunt pasii in doi.Un pas noi,un pas ei,sprijinindu-ne impreuna in valuri marete de vant,cu parfum strident de flori de camp.
Mi se ridica inima-n picioare si-ncepe sa aplaude zgomotos,cu batai mai ritmate,ca de catifea,daruirea si munca unor oameni ce adapostesc adesea umbra mea de suflet hoinar.Imi aplauda inima,in reflexe de curcubeu,muzica accentuata in simtiri,cantece ce-mi spun povestea si arta de a-mi tranforma viata intr-un mozaic difuz de sunete perlate!
La multi ani baieti!
La multi ani Bere Gratis!

Scleroza!

              
             Din colectia “R.boy feelings”:

Era atunci.Doar atunci.Nu era mai devreme de joi,nici mai tarziu de vineri.Nu mirosea a zi si nici a miez de noapte densa,dar am simtit....

Am simtit ca era atunci,in acel moment.Nu mai tarziu de-o clipa spanzurata in pendul nu mai devreme de un prezent intarziat.

Si-am deschis gura,mai mult involuntar,inconstient,cu buzele incretite intr-un spasm de durere ce-o sa urmeze,pentru ca stiam...

Limba a inceput intr-un ritm alert sa selecteze,sa contureze si sa modeleze,sa framante litere bogate-n miez si simtire,cuvinte-ntregi lipte-n fraze libertine cu aripi ciuntite.Si in acel moment am incetat sa mai respir.Respiratia ma incurca,ii punea piedici greoaie limbii mele inconvoiate.Am incercat atunci ca dintr-o singura suflare sa spun tot,fara sa-mi omit plumbul si violetele.

Nu era nici prea joi,nici prea vineri,nu apusese inca toamna,dar nici nu rasarise muguri de iarna adormita in hornuri  ce trosnesc sub focul incurcat.Mi-am plecat capul,aproape mangaind cu pletele-mi desprinse leganarea frunzelor pe pamantul tot mai rece,si fara sa-l privesc,intr-un moment de nebunie acuta,m-am auzind spunandu-i intr-un amalgam de cuvinte necontrolate:"Te iubesc cromatic,vast ca spatiul si profund ca vesnicia,atat de-adanc si de inalt incat nu mai exista limite superioare.Te iubesc spre nesfarsire calma,cu reflexe de zambet,plans si rasuflare..."

Mi-am ridicat capul din pamant si il priveam insistent.Vroiam sa-i penetrez ochii,si sa-i citesc gandurile.Cu dintii inclestati trageam insistent de lacrimile ce mi se inghesuiau aiurand in coltul ochiului,scurgandu-se subtil pe obrazul incremenit.Paleam in tacere si-n paralizie...

-Te rog,fi buna si repeta ce ai spus de vreo doua minute incoace fiindca nu te-am auzit deloc.Am o scleroza a nervului auditiv care-mi da momente de surzenie completa.

-Ce hain mi-e noiembrie prin trup,i-am raspuns departandu-ma in zare,ce noiembrie hain!

               Nu era nici prea joi nici prea vineri,era doar noiembrie.
Crancen si zeflemitor ca-ntotdeauna!

Plumb!

          Din colectia “R.boy feelings”:

Mi-esti ca de plumb.Greoi,anost,ratacind prin fibrele-ncurcate din firea-mi mohorata.Si as vrea sa te eliberez.Sa ma eliberez.As vrea sa-mi deschid larg gura,iar tu sa te strecori afara,sa-mi iesi din trup,ca prea mi te-am inghesuit cu lacomie.
Mi-esti prea de plumb.Cu sufletu-ncarcat si zambet roditor a inertie.Si as vrea sa imi descos sufletul,sa smulg continuu ce e viata cu tine in el,pana-l las tot mai sarac si mai pustiit,respirand intrerupt.As vrea sa mi te dezlipesc de sufletul ce te sugruma lent si sa-ti suflu in aripile frante-n mine.
Mi-esti mult prea plumb,apasandu-mi insistent trupul istovit de tine,devorandu-mi interiorul stacojiu,cu parfum de mucegai.Si-ncep sa urlu dens,cu limba-mi incordata,cu tine-n varful ei,sperand ca ai s-aluneci brusc din mine,eliberandu-te,eliberandu-ma.Dar ce vis iluzoriu...
Mi-esti mult prea plumb,cu tente de infrigurare accentuata,decojindu-mi pielea de violetele stridente,decojindu-ma in ploi marunte.Esti atat de plumb in mine incat mi se afunda talpile adanc,intr-o coaja de toamna imbatranita,cu ochii-ncaruntiti de timp.Mi-esti mai plumb ca niciodata,dormitand prea dureros in mine.Si-ncerc sa mi te curat,sa mi te spal de pe peretii sufletului zugraviti cu tine,sa-ti estompez parfumul,sa nu mai ramana nimic in mine,nici tu,nici eu,nici urma de noi...
Dar te mai las,un pic,sperand...
A inceput sa-mi placa durerea ta in mine,imi place cum fluiera si se balangane,cum se unduie in leaganul suspendat al iluziilor mele ingenunchiate.
Sperand ca poate candva,fara sa vrei,fara sa sti,ai sa-mi devi o nuanta pala si usoara de lumina pura,cu fluturare larga de destin surazator,te mai las sa zaci,tacut, in mine...


             dar pana atunci mi-esti tu mai greu ca plumbul,mi-e plumbul mai firav ca tine...