Din colectia "Nu ne-ntamplam":
Exista-ma!Cum sti tu mai bine.Dintr-o spranceana incruntata,cu jumatate de ochi in partitura,cu la-uri pe varf de limba si un diez dilatat intre degete.Dependent de vesnicii,sfaramandu-mi pupila spre inainte,spre departare in cercuri de ploi nefrumoase,limitate.
Sa ma existi intens,singur sau din durere,pana la epuizare,pana mi-ai sfasia panzele si carma sufletului meu calator,pana mi-ar intra apa la babord,si pana-ar cadea stele de mare de pe cer.Exista-ma mirat,sub forme de elipse ca inima sa-mi zboara de sub coaste si eu sa uit a mai fi om...
Sau ne-exista-ma!Cum preferi!Cu scarba trupului nascand goluri de ferestre,despicandu-ma-n friguri si-n existente verticale .Amortindu-mi sinele,zdrobindu-mi tamplele,sfasiindu-mi pieile.Ne exista-ma!Plangandu-ma cu limba,inecandu-ma in articulatii de barci ,ratacindu-mi eul in vanturi tarzii si monotone.
Ne exista-ma-n tacere,pana la epuizare.Si-n mine sa se nasca,neobisnuit,scara lui Iacob cu trepte din aripile-mi retezate.Ne exista-ma tragic!Cu oase obosite ,nascandu-ma iluzie si-n lumea simultana sa-mi fie trupul minimum de forma.
Canta-ma!Spulberandu-mi trairea si cenusiul vertical.Canta-ma in absolut,smulgandu-mi ochiul drept ca sa fim mai multi,noi, orbii,si-mi smulge dara gura sa fim mai multi noi cei flamanzi de tine.Canta-ma-n ecouri sparte si coruri de pescarusi bolnavi de mare.Canta-ma innoptat,pana-mi cade un strigat rupt si o coasta alungita-n vid.
Tace-ma!Din ce in ce mai tare.In coloane de infinit si-n noduri de cuvinte.Tace-ma sfios!Sa rasune in mine moartea ta si-o urma de albastru.Tace-ma din ingeri,ca-ntr-un crescendo luminat de stele si de ploi,de timpuri si de noi...
Exista-ma sa te exist si canta-ma ca sa te tac...
