Aseară, în plin delir, m-am îndrăgostit de mâinile tale.
Atunci când îți sărut mâinile mi se decolorează buzele și frigul ce le cuprinde atunci când se desprind de pielea încheieturii tale îmi umbrește treptat văzul. Dar numai într-un întuneric absolut și într-o pierdere a firii prin tulburarea violetă a sufletului aș putea să-ți simt și carpienele și metacarpienele topindu-mi pielea, arzându-mi carnea, spânzurându-mi capilarele, lipind poezia din tine de oasele mele.
Respirația mi-a ancorat undeva lângă falanga a treia distală și s-a întrerupt brusc când a simțit mirosul pielii tale amețindu-i simțurile, iar retina a început să alunece la nesfârșit dinspre semilunar spre trohlee, învățând orificiile, cutele, proeminențele toate...
Și-apoi, din dorința de a mă înălța din propriul neant, ți-am presat mâinile pe propriu-mi corp, adâncindu-le în mine, sărutându-mi cu ele hipodermul. Iar cutele tale s-au împerecheat, în liniște, cu ale mele, creând în mine șanțuri subțiri de nemurire
Îmi sunt mâinile tale peste tot pe mine, și-n mine, că le-am iubit și cu picioare și cu genunchi, cu fiecare nară și cu amândoi obrajii.
Mi-a mai rămas doar să le înghit. În seara asta permite-mi dară s-ating absolutul din mâinile tale!
Ce-o să mă fac, oare, cu atât tu?
