sâmbătă, 29 decembrie 2012
Taiat necesar de aripi!
Din colectia “R.boy feelings”:
O să te plouă pe aripi spuneai...
şi stoluri de pietre nebune,cârduri de lovituri vişinii mi se-nclinau uşor,perfect întise pe suprafaţa diformă a spatelui,chircit în frunze de apus fluierat de aburi.
Am început să-mi ling,cu limba osoasă-n durere,două şanţuri adânci ce ţaşneau într-o armonie diagonală dintre coastele îndoite de câmpul arid al gândurilor păgâne.Şi sângele mi se-nconvoia într-o arcadă largă,barocă,în coloane,bolţi şi domuri copleşitoare.
Mi s-au frânt aripile-n mutilări de infinit sărăcăcios în ferestre clare cu perdele de lumină,amalgam de petice obscure-n scurgere de fum verzui.Îmi sunt lumile aspre-n îndarjire vie,despărţite-n cărări anoste şi articulate-n sternul nisipos,iar jalnica fiinţă mi se clatină-n cuante de secunde difuze-n simţire.
Mi-au plecat şi arterele în lume,ascuţindu-şi paşii în praful asurzitor şi despicând pescăruşii-n corăbii cu vele-ntinse pe groapa cerului marginită de sistole asimetrice.
Şi-am să te rog să nu cauţi în aripi,speriat,urme de miocard,să-i sufli în gene şi să-l cânţi.Sarută-i fruntea de noapte bună,că tare-i obosit şi-i somnul veşnic aproape,pândindu-l în diastole şuierătoare.
O să te plouă pe aripi spuneai...
eu mi-am strâns paltonul cusut în pendulări de timp şi-am zâmbit.
Nu-i nimic.Nu mai am aripi de plouat şi nici suflet de înecat.
duminică, 23 decembrie 2012
Decantare.
Din colectia “R.boy feelings”:
ce muzica moarta-n bemoluri si aspra-n flajolete ne sunt privirile straine ce nu vorbesc intre ele si nu-si imbratiseaza coatele vinetii si degetele surde-n atingere.Si gandurile- ganduri cu miscarii rectilinii pe carari inguste de trai,ce nu ni se iubesc reciproc.
ce muzica vie esti tu in mine.Stralucind a eterna fire cu aripi sidefate zugravite-n stropi de cer,plutind si inaltandu-te continuu prin crestele haului meu aromat.
ce muzica moarta sunt eu in tine.Cu aripi rupte-n linii discontinue si atarnate-n pereti cu conuri si bastonase de retina vulgara.Aripi ciuntite,incapabile de zbor,de-un zbor spre inapoi,tot mai inapoi,tot mai departe,tot mai spre inexistent.
ce muzica trist rasunatoare ne sunt trupurile prea departate mirosind a tencuiala de buze-n sperante si tremur in vorbire.
E prea multa muzica intre noi, cu tente de neant ascuns in umbre pierdute-n fibre de nori destramati in zborul lor cuprinzator.
ce muzica frageda sunt emotiile mele,vibrand a parfum de flori de gheata stranse-n gene si roua adunata-n obrajii tacuti,fara ecou in tine.Ce muzica tumultoasa sunt emotiile tale constante,ce-mi despica trairea-n farame de liniste infernala,ce nu-si vor ecoul in mine...
E prea multa muzica-ntre noi cu nuante de gol sfasietor,de nimic existent si de orice inexistent,smulgandu-ma pe mine din mine insumi,asezandu-te glorios in locul meu,in firea mea,in intregul meu ce oricum nu mai stie sa fie fara tine la carma.
"De-am sa-nvat vreodata a muri spre a ma naste nicicand,niciunde,rogu-te vino de-mi bantuie inexistenta.Rogu-te nu ma naste,bantuie-ma doar!"
ce muzica moarta-n bemoluri si aspra-n flajolete ne sunt privirile straine ce nu vorbesc intre ele si nu-si imbratiseaza coatele vinetii si degetele surde-n atingere.Si gandurile- ganduri cu miscarii rectilinii pe carari inguste de trai,ce nu ni se iubesc reciproc.
ce muzica vie esti tu in mine.Stralucind a eterna fire cu aripi sidefate zugravite-n stropi de cer,plutind si inaltandu-te continuu prin crestele haului meu aromat.
ce muzica moarta sunt eu in tine.Cu aripi rupte-n linii discontinue si atarnate-n pereti cu conuri si bastonase de retina vulgara.Aripi ciuntite,incapabile de zbor,de-un zbor spre inapoi,tot mai inapoi,tot mai departe,tot mai spre inexistent.
ce muzica trist rasunatoare ne sunt trupurile prea departate mirosind a tencuiala de buze-n sperante si tremur in vorbire.
E prea multa muzica intre noi, cu tente de neant ascuns in umbre pierdute-n fibre de nori destramati in zborul lor cuprinzator.
ce muzica frageda sunt emotiile mele,vibrand a parfum de flori de gheata stranse-n gene si roua adunata-n obrajii tacuti,fara ecou in tine.Ce muzica tumultoasa sunt emotiile tale constante,ce-mi despica trairea-n farame de liniste infernala,ce nu-si vor ecoul in mine...
E prea multa muzica-ntre noi cu nuante de gol sfasietor,de nimic existent si de orice inexistent,smulgandu-ma pe mine din mine insumi,asezandu-te glorios in locul meu,in firea mea,in intregul meu ce oricum nu mai stie sa fie fara tine la carma.
"De-am sa-nvat vreodata a muri spre a ma naste nicicand,niciunde,rogu-te vino de-mi bantuie inexistenta.Rogu-te nu ma naste,bantuie-ma doar!"
luni, 17 decembrie 2012
Craciunul din vis
Casele pierdute-n delir se-ascund sub troienele curbate-n
vazduhul prea plin de fulgi ce valseaza in aiurare.Iar omaturile au acoperit
treptat si drumurile si gandurile,au zugravit zarea-n alb si-au pus caciuli si
fulare copacilor intinsi spre crestele norilor.
Printr-un petic de geam firav,cu o perdeluta rupta si legata
cu o funda invechita se zareste chipul candid al unei fetite cu ochii migdalati
atintiti spre bradul prea
gol.Sprancenele ii deseneaza o neasteptata linie oblica pe pielea fina ca magnolia.Rochita
de organdi cenusie cu cordonul de satin
rosu,ascunde cu volanele si creturile ei corpul firav al copilei.Volanele-I
sunt rupte pe alocuri si rochita e patata,dar e cea mai buna rochita pe care o
are si bunica ii spusese sa o imbrace in Ajunul Craciunului.Pe spatele subtire
I se lasa intr-un valmasag nenumarate bucle aurite,iar buzele ii murmura la
rastimpuri cate un colind ce vesteste in tacere,Craciunul.
Asezata pe un scaunel ,langa geamul aburit,priveste la oamenii
de zapada si la casele departate din care ies suluri groase de fum.Cu
degetelele subtirele deseneaza pe geamul ingust un brad imens impodobindu-l cu
globuri mari si beteala din plin.Isi muta apoi privirea de la braduletul
desenat pe geam,la bradul din spatele ei.Atat de saracacios,cu cateva globuri
si o instalatie care nu se mai aprinde,ascunzand un ungher al casei prin care
patrunde vantul…
Si-ar fi dorit sa aibe un brad la fel de mare ca cel pe care
il vazuse la Danut.Bradul lui Danut era asa de frumos.Doar inchidea ochii si
isi aducea aminte in detaliu cum era bradul lui Danut.Nu mai vazuse niciodata
un brad asa de frumos ca al lui.Parea poleit cu aur.Globurile rosii erau atat
de multe incat ii trageau de crengi spre covor.Iar luminile-atat de multe
lumini ce se impleteau cu beteala aurie ce imbraca bradul pana-n varf.Si-avea
turturele si reni,stelute si oameni de zapada ce atarnau voiosi pe crengile
bucuroase de atata frumusetea.
Ar fi vrut si ea un brad ca al lui Danut si ofta ca nu poate
sa-I ofere bunicii un brad ca al lui Danut.Ce mult s-ar fi bucurat bunica daca
in camera lor ar inflori,dintr-o data,ca intr-un miracol,un brad cu globuri
multe si turturele si lumini si cu o stea mare in varf.
Dar bradul lor e asa de gol,incat ea i-a atarnat pe crengi
-foi.Foi ce le-a umplut cu desenele ei stangace,de copil mic…
Fetita a deschis brusc ochii,iar imaginea bradului lui Danut s-a risipit printre aroma intensa
de cozonac.Bunica ii promisese ca o sa ii faca cozonac de Craciun.Si fetita
stia cat de mult s-a straduit bunica sa-I faca cozonac si cate zile in sir au
trebuit sa manance paine uscata inmuiata in ceai,ca bunica sa-I poata pregati
de Craciun,cozonac.Abia astepta.Nu mai mancase niciodata.Nu stia cum arata,dar
de indata ce a simtit mirosul,stia,stia ca e cozonac.S-a ridicat de pe scaun si
s-a dus in camera ingusta ce folosea drept bucatarie.Bunica ei tocmai scotea
din cuptorul darapanat o tava cu ceva rumenit,ce mirosea atat de frumos.
-E cozonac,i-a spus bunica,privind fata plina de uimire a
fetei.
-Nu-l mancam,bunico,a spus fetita cu glasul tremurand! Il
lasam sa ne parfumeze casa.Niciodata nu a mirosit asa de bine la noi in casa.
Fata si-a apropiat fata de el si a lasat aburul sa-I
incalzeasca obrajii reci si parfumul sa-I mangaie trupul firav.Bunica a suras cu
tristete si a mangaiat buclele fetei ce ii acopereau umerii micuti.
Fetita si-a reluat apoi locul pe scaun si pe geam a zarit
colindatorii.Ii asteapta in fiecare an,dar niciodata nu-I bat la usa.Si-ar vrea
si ea sa-I asculte cantand,sa cante cu ei,sa-I imbratiseze pe toti pentru
bucuria ce i-au adus-o,dar ei nu vin niciodata.Isi aminteste ca anul trecut a
deschis usa si i-a strigat din pragul casei,dar ei au inceput sa rada de ea si
ea a asteptat zadarnic in pragul usii pana ce ei nu s-au mai vazut si au pierit
in zare.Acum ii vedea cum ies de la Danut de acasa cu mainile pline
de portocale si gogosi fierbinti.Cat si-ar fi dorit sa le dea si ea portocale
si gogosi colindatorilor.Le-ar fi dat si din cozonac,sa-l miroasa si ei,sa vada
ce parfum minunat poate sa aiba,numai doar sa-I cante si ei si bunicii.Sa le
cante macar un pic,sa-I rasara si ei un zambet pe chip,dar copii au trecut pe
langa casuta lor pricajita imbrancindu-se si aruncand cu bulgari in geamurile lor
subrede.
A oftat din nou.Casa ei nu e asa de frumoasa si de mare,nu-I
la fel de calduroasa ca a lui Danut,sa intre colindatori in ea cu bucurie si
nici nu poate sa le dea covrigi si bomboane,sa iasa cu mainile pline….
Afara a inceput sa ninga intens,iar fulgii de zapada se
incurca intre ei,se impletesc si se desprind in fire de zapada dulce cu miros
de sarbatoare.Fetita isi trage bunica de brat sa iasa afara si sa faca amandoua
un om de zapada in fata casei ,sa ii mai inveseleasca peretii scorojiti si colturile
darapanate,acoperisul stricat pe alocuri si geamurile mici ce imbracau casa
intr-un décor cenusiu si trist.
Dar bunica era asa de firava si abia mai putea sa umble prin
casa.Pielea I se incretise in jurul ochilr ce I s-au adancit in orbite.Parul ii
era nins de timp si prins intr-un coc subtirel,la spate,evidentiindu-I
pometii uscati si firavi.
-Nu-I nimic bunico,i-a spus fetita.Facem…facem alta data.
Iar fetita a suspinat in tacere uitandu-se pe geam la omul
de zapada din curtea lui Danut.Era atat de frumos,cu nasul mare si
portocaliu,cu ochii de carbune si un fular ce-i invelea gatul golas.Pe cap avea
o palarie albastra si gura ii schita un zambet
cald.Parea ca invita toti copii la el acasa,intampinandu-I cu privirea
lui binevoitoare.Intotdeauna vedea copii la Danut.Si-I privea ore-n sir cum se
joaca.Si adesea isi imgina ca se joca si ea cu ei.Isi imagina cum fac impreuna
oameni de zapada si cum se tranteste si ea cu ei,cum i-ar alerga si cum s-ar da
cu sania.Dar pe ea nu o primesc copii sa se joace si arunca cu rautate cu
bulgari in ea,izgonind-o.Si sta cu bunica in casa,desenand cu creionul pe o
coala de hartie,ingalbenita sau ascultand cate-o poveste spusa de bunica.
Fetita a tresarit cand a auzit-o pe bunica ei chemand-o sa
manance.Si-a tras scaunul de la geam pana la masa asezata de bunica si a
inceput sa manance tacuta.Felia de paine uscata unsa cu unt si putina marmelada
nu-I astamparase foamea si-I ceru bunicii inca o felie.
-Inca o felie Anna,dar mai mult nu se poate,maine nu o sa
mai ai ce manca.Sti doar ca mai avem…mai avem doar cozonacul ala pe care nu
vrei sa-l mananci,spuse bunica incercand
sa-si acopere plansul si deznadejdea.
Fata a mancat si cea de-a doua felie de paine si si-a
sters,pe furis,o lacrima din coltul ochilui,fara sa o vada bunica.Ii paruse rau
ca n-a impartit felia de paine cu bunica.Sigur nici ea nu se saturase cu felia
acea subtire de paine.Ce rau ii parea ca nu i-a dat-o ei pe toata…
Usor,usor se asterneau perdele de umbra si alta noapte ingana cu cantecul ei,capataiul somnului fara de vise.Trupul ei ca o scoica sculptata din diamant si marmura vie stralucea ca un diamant printre penumbre.
In casa a inceput
sa se intunece,iar bunica a aprins toate lumanarile ce le-a insirat din loc in
loc,pe dulap si pe masa,pe scaune si pe pervaz,sa se faca putina lumina.
Anna stia ca
Danut are lumina.De la geamul ei sa zarea casa lui impunatoare,luminata toata
si impodobita cu luminite stralcitoare.Acum si casa ei era luminata.Bunica a
terminat de aprins toate lumanarile si camera parea un basm feeric.
Anna a inchis
ochii si a inceput sa valseze,cu zambetul pe buze, in jurul bradului si-si
imagina ca toata casa lui Danut era a ei.Cu bradul verde plin de turturele si cu luminile dolofane ce inconjurau
ferestrele.Cu masa incarcata de turta dulce si portocale parfumate.Si-avea si
omul de zapada din fata casei,si tocmai veneau colindatorii si la ea.Si fata
valsa cu ochii inchisi si visa indelung cu un zambet larg pe buze.Si-si vedea
si bunica,stand pe scaun,facandu-i o rochie noua,rosie cu flori albe pe umeri.Si
fata valsa si visa indelung pana ce vantul care patrundea,viclean,in camera prin
ungherele darapanate i-a spulberat zambetul adanc si i-a indelungat cu rautate
visul fermecat.Lumanarile s-au stins rand pe rand lasand-o pe fetita plangand
in mijlocul camerei,cu gandul la Mos Craciun.Isi dorea atat de mult o turturica
ca cea din bradul lui Danut.Era atat si alba si de pura si vroia sa i-o
prinda-n par bunicii.Ce mult i-ar mai fi placut bunicii.
Intr-un
tarziu,cand luminile s-au stins si la casa lui Danut,fetita a adormit cu capul
in palma bunicii,lumea ei toata era in palma bunicii.
Si-asa se
intampla de multi ani.Cand fetita doarme visand la luminile si la bradul lui
Danut,cand chipul ei inocent capata un zambet suav,semn ca lumea lui toata e a ei,Mos Craciun lasa ceva sub bradul prea gol,si pentru sarmana copila
orfana…..
Articol inscris in concursul Nopti magice in miez de iarna,concurs sponsorizat de Luxury Gifts.
marți, 11 decembrie 2012
Escatologie...
Din colectia “R.boy feelings”:
Eu am sa te plang.Incet.Mult.Cu inima sughitand in batai aritmice,numarand distantarea in puncte de suspensie.Si-am sa te ingrop,in mine,aprinzand o lumanare sihastra in al meu suflet ce si-a pierdut busola.
Sa ma plangi si tu!Cat vrei!Cat crezi ca merit!Cu o jumatate de ochi falfaind in durere,cu-n sfert de buza pronuntand lacrimile cu tumult indesit in ganduri.Incinereaza-mi doar sufletul,trupul lasa-l sa mi se odihneasca in putrezire,la rascruce de cer orb si nor spanzurat in ploaie acerba.
Tu invata sa mori sprea a te naste iar si iar,ritm de chitara cu urme permanente-n trup si piele,in alt degrade de muzica sorbita cu pleoapele intredeschise.Invata sa mori spre a-ti deveni aripile cromatice,cusute-n zambet si zugravite-n felii de lumina candida,despicand in zbor aeru-n fibre ,ordonandu-l crescator in polinoame cu caciuli si fulare....
Iar eu ,rogu-te,lasa-ma sa-nvat a muri spre a ma naste nicicand,niciunde,nefire cu zambet bolnav in traire.
duminică, 2 decembrie 2012
Nu ne-ntamplam!
"Cu busola-ntraripata-n coaste imi caut inceputurile -fara virgule- de comete ce gandesc a noiembrie tumultos"
As fi vrut sa-si intrerupa timpul existenta,in linii curbe,discontinue ce-si cauta crestete de colturi imperfecte.As fi vrut sa-si uite timpul trairea,sa-si opreasca pendulul in nefiinta si sa fim doar noi,sa ne intamplam numai noi,unu-ntr-altul nivelandu-ne infinitul ce ne dezbina-n gropi si vai de neintamplare,cu pasi ascunsi de trestii plangatoare
E asa de lunga vremea de cand nu mai e azi,ti-e trupul migdalat si aromat in trairi si-as vrea sa-l imbratisez divergent,tinzand sprea neanturi nenascute,contopindu-ma in tine.Ce mozaic frumos ne-ar fi atunci trupurile-vasle prin valuri de vazduh incremenit.Ni s-ar dezarticula gandurile,ni s-ar dezordona miscarile...
As vrea sa-ti prind ochii ce miros,piano, a tremur de chitara,sugrumati in sofisme de oase crude,ce alearga -naluci prin mine.Sa-i prind sa mi gravez prin coaste,aripi destrabalate cu pene-nmuiate-n zbor de vitraliu crepuscular.
Macar sa ma saruti,sa ma iubesti macar o data,una singura,cu trupul si cu sufletul tau frumos si apoi pot sa-mi asez linistita,cu suspin cusut in sfarsituri timpurii ,ochii drept flori morbide pe-al meu mormant de inima moarta in foamea de tine.Sa pier,sa mi te caut in existenta pentru niciodata intamplare.
As fi vrut sa-mi lucesti stelar,dar al meu cer duhneste a nori beti de ploaie si pagani.As fi vrut sa fim corabie inecata-n rom,cu zambete-n furtuna si privirile luate de mana,purtata-n nicaieri de constelatii absurde in nefire si mute-n lumina.
As fi vrut,dar esti tu hain si nu ne lasi sa ne intamplam,sa ne intamplam numai noi,devorand timpul ce-si cere dreptul la cianura noastra de apus in doi.
P.S:
happy b-day R.boy!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)