Tu inceput si sfarsit...

"Tu inceput si sfarsit,tu totul"

    Mi te vreau viu in mine.Ca alta data.Te resuscitez.Cu zambete vinetii picandu-mi din obraji,scurgandu-mi-se pe calcaiele tocite-n mersuri nevazute.Si-ti tremura o pleopa parca.Mai mult involuntar.Tie ti-i miezul departe.Printre gondolieri vetusti cu palme ancorate-n ape stravezii.Si-apoi te simt alchimist printre rasuflari pagane.Mi-amesteci oasele-n pustiuri si gandurile-n intinderi de ploi ce rasar din pamant si umezesc cerul intr-un cotinuum sonor.Se-ntoarce lumea pe dos.De-ai vedea cum merg oamenii cu spatele pe strazi,si piciore facandu-si alee printre nori.De mi-ai vedea marea-n cer,cu ancore-nfipte la rascruce de vazduhuri si cascade curgand de jos in sus poate ca ti s-ar clatina si cealalta pleopa de haosul pieriri tale...
    Iti sarut mana stanga.Sa-ti simt diezii adanc infipti in buze,inflorindu-mi strain a maci sangerii cu siluete cioplite-n vanturi grabite .Si-ti zambesc sprancenele a simfonie calda, povestind sfarsituri iminente.Apoi iti sclipesc obrajii a portative cunoscute si-ti palpaie varfurile degetelor aprinzand lampioane imense in mine cu irisul ochilor tai miez in ele.Dar ti-s ochii-nfometati de negru si lampioanele nasc lumini intunecate si aspre-n parfum.
    Eu stau de veghe.Ma descompun.In rasuflari.In adiere de vant tomnatic si-n versuri bacoviene.Si mori si tu.Si mor si eu.De parca traim moartea in doi.Dar noi nu traim nimic in doi.Murim separat.Tu in mine si eu ...
    Eu unde mor?Ca nu am loc de tine.Mi-s plina de tine,pana la refuz,pana la uitare.Si nici sa mor nu pot.
    Si mor si eu.Nicaieri.Niciunde.Simt.Dar nimeni nu mai stie.
    De-ai sa ma zaresti,printre strazi,cu pasul frumos,si zambet  firav n-ai sa ghicesti ca eu sunt moarta de mult...

"Ma tem ca pierzandu-mi muza am sa devin nefire,ca parca prea mi-e mult in mine si eu deloc..."

Strigat mut

 

   Din colectia "Nu ne-ntamplam":
    Si daca-ai sa mori?intreba rabinul insitent.
    Daca-am sa mor am sa zambesc multumitor!In sfarsit ar binevoi cerul,pe mine mie sa ma redea...

    Ma ameninta,adesea,cate o umbra neregulata a pasilor  intrerupti ce mi se desira involuntar,printre salcami nebuni de corabii cu vant la prora,ca-i sa ramai o reminescenta.Ca aripile tale inspumate,de zeu cu degete cantatoare,s-ar izbi de zidurile fiintei mele covarsite de tablouri flamande de portrete si prea pline de suflete nude,spoite-n gondole timpurii cu venetieni inghesuindu-se de ploaie sub coastele mele violete.
    Si-alerg ca nebuna,cu pletele incurcandu-se-n dare de stele cu sfarsituri aproape.Deasupra-mi si dedesuptu-mi  se-ntinde-o mantie purpurie cu licariri de absolut si parfum de fresca proaspata ce-mi contureaza schizofrenia imediata.
    Si te strig.Iar lumea se despica-n jumatati simetrice si pe strazi se face ordine.Pe trotuarul din partea dreapta circula doar piciorul drept cu-a lui jumatate de trup mirat,aplecat de spate,cu un ochi miop si jumatate de nas ce-si cauta mirosuri de banci goale.Pe partea stanga merg doar picioare si maini stangi.Si inimi.Pe partea stanga merg toate inimile.Si ochiul si buza incompleta zambesc,ca pe partea lor merg toate inimile.
    Dar tu vi pe nicio parte.Tu te duci.Intreg.Fara ca strigatul meu sa te fi injumatatit.Si-as vrea sa te prind de mana,dar daca pun piciorul pe strada,inima mea se duce pe trotuarul din stanga si-i e greu sa se deplaseze-ntr-un singur picior.Iar tu te-ndepartezi rapid.Si-n fata mea ramane un fiasco tulburator de maini stangi si picioare drepte,de ochi ce merg pe partea dreapta si inimi ce aleg doar partea stanga.Si tu te pierzi...
    Mi-e dor sa ma mai doara cineva pana-n abisul oaselor,sa mi le deformeze atunci cand respir sacadat,sa mi le sfarame atunci cand imi plec capul sa-mi sarut VIOLETELE.Mi-e dor de PLUMBUL din mine.Intrerupt,depus pe sub pleoape,sa-mi deterioreze realitatea,sa-mi supureze visele atunci cand te-nghit,cu totul.Si note si partituri si corzi si tu...Mi-e dor sa mi te simt tot vibrand acut in mine,sa-mi modelezi din artere si flajolete si trisonuri si-apoi sa le sufli in aripi sa-mi sufoce si timpan si gura ca s-ascult neobisnuitul din mine,vast ca spatiul si profund ca vesnicia.
    Si-alerg si-acum,far' de ratiune,impiedicandu-ma de mine,cazand printre fantasme infricosatoare fara chitari in spate.Si-apoi ce-i Universul meu fara chitari in coastele-i sugrumate de-ntuneric?Si-apoi ce-mi sunt chitarile fara de tine?Si cat de iluzorie are sa-mi fie viata fara orice din tine?

    Alerg si-acum sa-mi gasesc rabinul,sa-i spun ca mi-ar placea sa mai pot,sa mai stiu candva a scrie despre tine.Sa-l rog sa ma-nvete el,daca poate,ca eu altfel,nu-mi pot imagina existenta...

Confesiune...

    Trupu-mi  inert, duhnind a vulturi inchisi in cochilii de scoici perlate, se desena convergent in linii sarace-n lumina pe un catafalc excentric. Si deasupra umbrei mele spalacite, felinar strident cu dare somnoroase de pustiuri, pe baldachinul transparent, scanteia toamna, de parca eu eram moarta si ea-mi veghea somnul.
    Dar nu murisem inca si o vedeam cum siroieste ingeri de hartie, pasari de ceara, frunze de fildes si ploi de stafii  feniciene. Ploua asiduu si trupul mi se descompunea spectral in fluturi spanzurazi si corabii de fantome cu vertebre mioape, cautandu-si, fragile, inceputuri primordiale.
    Apoi, intr-un tarziu ni se facuse foame de noi si-am inceput sa ne muscam cu lacomie. De-ai fi vazut draga arhanghele cum ne devoram, ai fi zis ca suntem flamande de haos si-ntuneric. Dar eu eram flamanda doar de toama,si ea doar de mine. Ai fi zis ca ne-necam una-ntr-alta, izbindu-ne-n furtuni de copaci cu crengile-n pamant, ca ne rupem pieile de pe spinarile arcuite-n sabiile vantului noroios. Si mi-au ramas pe dinti, sa sti, urme de pescarusi cu aripi retezate, cercuri intregi de turle fara de trup si stanci de fum cu santuri pe margini. Iara toamnei pe gat i s-au intins priviri oarbe spre absolut, ploi plate cu corzi de tample insangerate si goluri ce gandesc a nefire. N-ai mai fi putut,arhanghele, sa ne distingi. De parca eu si toamna ne plimbam intre noi, estompand Universuri si pescuind shelete de zei adormiti intre coperte vestede de carti...
    Si dintr-o data timpul s-a cutremurat. De parca eu si toamna i-am fi sfidat legile atemporale. Apoi ne-am trezit iar la inceput. Ne era iar foame de noi, de parca niciodata nu ne-am fi intrepatruns, nu ne-am fi dezlantuit una-ntr-alta.
    Si-ti zic timpule draga, cutremura-te de fiecare data, infioara-te de dragostea asta salbatica si lasa-ne dara, sa ne iubim iar si iar la nesfarsit, intr-un etern de anotimpuri plutitoare, doar eu si toamna!


                             "Am sa iubesc etern toamna asta ce cade de-a pururi in mine."

Supradoza de...

...Bere Gratis

Pe mine nu m-a intrebat nimeni de ce imi place Bere Gratis si totusi am raspunsuri pe buze.Ele sunt orientate spre rasarit,paralele cu plopii de pe strazile lor albastre,locuind in trupuri subtiri de orizonturi osoase,dand aripi buzelor mele,in proza nascandu-le!

Melodiile lor sunt carma si panzele sufletului meu marinar.Si daca,prin absurd,muzica lor ar inceta sa mai existe,daca brusc ar deveni basorelieful unei explozii,eu as putea fi doar purtat de vant sau tinuta in loc in mijlocul marii.
Eu ii ascult in interiorul meu.Mie imi canta tot timpul ceva in miezul meu.Muzica lor umbla prin mine precum niste pasari dresate,facand sa cada ploi din mine,de parca cerul intreg si vietile toate se tocesc in mine.Si-n mine ploua cu muzica si-n lume ploua cu mine,izoland artistii-n tumult alb de traire.
Ei au versuri de portelan si ritmuri sculptate de timpuri in miscari sticloase de lebede fumurii.Si tot amalgamul lor de muzica si sentimente imuabile este absorbit de irisi,trupuri si suflete-ntregi,sarutandu-mi si mie arcada,sternul,decojind scheletul clipei,stergand eternul.
Si-apoi daca ar exista un loc in care miezul meu de om muritor in timp ar putea sa se imbete,sa-si uite trairea disperata,atunci cu siguranta acela ar fi o virgula-ntre randurile lor.

Pe mine nu ma-ntrebat nimeni de ce-mi place Bere Gratis si de aceea buzele-mi sunt vinetii si nasc goluri si taceri tulburatoare....