Island.

Daca imi inchid ochii livizi  simt ca ma sufoc,de parca nici nu mai pot respira,ca si cum m-as ineca.
Simt infundat cum ma inunda la rastimpuri de vant  cate o rumoare de apa rigida ce-mi erodeaza trupul treptat si-l macina in pulbere tomnatica.Ma degradez,inconstient,involuntar,in apa densa ce-mi patrunde in plamanii arizi si-i umple cu-n namol cenusiu de stele moarte.Ma simt unduindu-ma in valuri spumoase si dantelate,in amintiri subtiri si perforate.Ma straduiesc continuu sa imi mentin trupul la suprafata,sa pluteasca in deriva,sa-l impiedic sa-si adanceasca pasul spre balta ce s-a adancit in mine.Dar imi aluneca perfid,cate un os ce mi s-a desprins de trup,ruginit de simfonia apei ce ma-nghite,spre fundul golului prea plin ce maraie linistitor.O simt pe toata,atat de multa,cum imi furnica pielea si mi-o intinde de nu-mi mai deosebesti ochii de talpa si degetele de gene.

Si oricat de ingrozita sunt, instinctul de a nu lasa apa sa intre e atat de puternic incat stiu ca nu imi voi deschide gura decat atunci cand voi simti ca imi explodeaza capul.Cand in sfarsit las durerea sa-mi circule cu pas exuberant prin vaile sinuose ale fiintei mele sentimentul de spaima dispare.Totul devine linistitor.
Si-ncerc sa-mi tin gura inchisa pana in ultimul moment,sa nu las apa sa ma patrunda.
-dar e ca un reflex,o faci oricum!
-dar daca tin gura inchisa pana reflexul isi face simtita prezenta am mai mult timp,nu?Nu prea mult,dar suficient  incat sa ma zbat sa ies la suprafata.Mai mult timp in care pot  fi salvata ,mai multa durere agonizanta,dar daca supravietuirea e in joc,se merita sa trec prin putina agonie,nu?
-dar daca se agraveaza?Daca e agonie in acest moment,iar mai tarziu e un adevarat iad?
......
Evit sa-mi inchid ochii,pentru ca de fiecare data cand ii inchid ma inec.Ma inec in mine,fara de tine pe aproape sa-mi arunci in treacat litere de salvare pe-o suprafata labila...

Cadere...

Priveste cum ma scurg,a toamna moale,umpluta cu trestii plangatoare.Priveste cum imi curge trupul intr-o crema amaruie de vant rece si castane fripte.Uite cum imi cad ochii ingalbeniti si incordati,pe un portativ de frunze nude,putrezite.Imi aluneca pe furis,2 carpe umede,sub contur de buze sfaramate-pe piept,pe coapse si calcai,vibrand pe-acelasi portativ dens,adaugand cate un acord mut ce flutura a disperare.Mi s-a desprins si parul,in curbe de iasomie ofilita,unduindu-se alene peste portativul incarcat,mazgalindu-i treptat o cheie sol zgribulita.Au cazut unul cate unul,rand pe rand,degetele intinse-n vant ,intr-un ritm ce-a vibrat indelung in urechile pustiite ce dirijeaza absent,notele grele pe liniile portativului,asezandu-le cronologic,dupa gust si savoare,dupa forma si culoare.Imi cad mainile zgomotos,mirosind a mucegai,patand acelasi portativ sugrumat,cu limba-i vanata de asfalt jilav,cu o mazga rosie si calda.
Ar fi cazut si picioarele,speriate, tremurand a disperare.Ar fi ingenunchiat si ele,dar surd gemea pamantul de mine,si-au ramas drepte,inerte,rasunand a gol sinistru,lacrimand acut,despartind ploaia de cer si urmele de dor.
E toamna ,iar toamna totul cade,totul moare.....

De profundis!

Din colectia "R.Boy feelings":

      Astept o urma de revedere care sa  rasune in talpile-mi aramii.Curand.Ne vom revedea,curand.Tu cu parfum de Paris,satios,inecat in pasi de tineri indragostiti,eu mirosind a nuante sterse dintr-o Roma istorica ce mi-a cusut retina cu clipe cat veacuri si zile-n secunde.Tu o sa-ti plimbi trupul gales pe-al meu obraz curbat in vant si am sa simt vag,infundat,gust parizian zdrobindu-mi firea.Am sa ma manjesc cu tine,stingandu-te in par,mangaindu-te...

    Am sa-mi afund degetul in tine,pana-ti patrund pielea aramie si apoi cu miscari frante imi voi plimba degetul cu melancolie,pe buze,de la stanga la dreapta,de la dreapta la stanga,atingandu-mi apoi limba nervoasa,lasand degetul sa alunece pe gat in jos,pana incep sa te simt vibrand in mine,cu totul,viu,respirand haotic.

    Am sa-mi deschid larg ferestrele ochilor si am sa te las sa te inghesui in ei pana o sa-i dizolvi intr-un mozaic transfigurat de amintiri mutilate.Am sa te las,dinadins,sa-ti infigi dintii in mine pana ce gustul meu amarui ti se va prelinge pe piept,profund in sange,in miezul tau.Am sa te las sa ma inghiti complet,cu aripile-mi retezate,pana ai sa ma simti inmugurind in tine.

     Ni se vor contopi trupurile intr-o joaca juvenila si ne vom naste unu-ntr-altul ,fiind un amalgam de trupuri ce se piaptana-ntre ele.Vor fi zambete fara buze si ochi fara privire.

   Se va naste un splendid Paris intr-o Roma tacuta.Va pluti absent o Roma-nfloritoare intr-un Paris indragostit.

P.S:Pentru cine doreste a aparut si un nou capitol din Vaile Mintii.Sper sa va placa.Pentru a citi,click AICI !

Respira-ma!

Din colectia "R.Boy feelings":

Dezlipeste-mi buzele fragede intr-o nuanta pala de zambet fugar.Cu o singura privire calda,ce miroase a frunze coapte, goneste-mi limba catre cerul fara stele,plin de turmele de nori,si incepe calm,cu gesturi line si firave sa-ti respiri intreaga viata-n mine.Vreau sa alunece-ntr-o simfonie,printre stanci ciuntite ce imi marginesc fiinta ,note si acorduri mute,sunete fine si zbarnait de corzi ciupite.Respira-n mine,ca dintr-o data nimicul sa devina plin si neantul miez din mine.Respira in mine,macar din cand in cand,cate un un gand senin si-o jumatate de iris tocit,sa simt numai intregul tu ce ma framanta insistent.Respira din mine,daca-ti vrea inima,pana am sa fiu plina doar de-a ta rasuflare melancolica.Respira adanc,profund,nu-ti fie teama,de-mi vor exploda plamanii intr-un pumn de tarana searbad.Respira-ma pana mi se intind buzele pe obraji si barbie,pe gat in jos,in vals de liniste apasatoare.
Respira-ma sa te respir,usor,cu stangacia primului schimb de gusturi si arome ce-ti patrund subtil in piele,savurandu-ti intreaga fire.
Respira-ma sa te respir,si-ntr-un duet suav sa ne respire corpurile unu-ntr-altul,pana devin mai pline si mai pure,pana devin doar unul...

Prada pentru Clown

Daca-mi tin ochii inchisi prea mult,ca-ntr-o cochilie sufocanta,dar calduroasa,imi tulbur sever mintea si ea sfarseste prin a rataci haotic printre respiratii de amintiri.Si-ncerc adesea sa-mi sterg ochii de praf si sa-i indop cu firicele anemice de lumina pala ca nu cumva realitatea sa-mi para impenetrabila.Dar ochii isi trag brusc pleoapele groase si incretite sa-nfunde toata lumina,s-o acopere,s-o ucida continuu.Si mintea incepe sagalnic sa semene cu un vid clar,dar haotic.Cu mintea de un cenusiu cremos,cu fiinta inchisa-n mine incep sa simt ,in valuri,niciodata la fel,o silueta stranie ce-mi respira in ceafa. Si-ntreb cu mana conturul de langa mine si reusesc sa deslusesc greoi,intrerupt,un nas mare,rotund si rosu,apoi o capatana colorata si o gura hidoasa,ce zambeste hain.Ii simt privirea adanca si clara  alunecandu-i intr-un mozaic difuz de culori,pe umerii mei,scurgandu-se apoi lenes pe piept.Mirosul lui de circ,de veselie si jonglerii,de baloane modelate pe furis,imi zgarie silentios timpanul inghesuit.Brusc incep sa tremur acut si toate oasele incep sa-mi dardaie intr-un ritm alarmant.Mereu mi-e frica de Clowni.Imi astup urechile si imi inchid ochii,instinctiv.Stau nemiscata si privesc in gol.
Clownul tace si imi picteaza trupul cu fata-i mazgalita.
Eu tac si tremur...
Mereu imi este frica de Clowni.

Imi schiopateaza privirea

Ca doi muguri cenusii,de lotus fraged,mi se-mpletesc ochii zgribuliti,satui de lumina anemica ce li se topea candva pe dinti,lipind genele intre ele.Acum doar bezna se mai desira adanc,in miezul lor,mangandu-mi cristalul mat.
As fi zambit cand noaptea mi s-a infipt in ochi,chiar daca ma durea ,dar privirea a inceput sa sangereze a bezna crunta ce-o sfarama lent si sangele cald mi se scurgea pe buze,patandu-mi pielea sidefata.
As fi zambit cand privirea a inceput sa-mi sangereze,dar simteam cum noaptea imi impingea adanc,continuu,a tortura,irisul pana-n calcai.
Imi schiopateaza privirea oarba printre frunze de artar imbatranite.Suspin si schiopatez si eu ca nu cumva irisul ce s-a cuibarit in calcaiul meu sa se sfarame.Schiopatez,in cautarea unui felinar,macar stricat,ce lumineaza a zambet vested...

P.S:Vaile Mintii,capitolul 8, AICI !

Vacanta la Roma !

Stiu ca v-am promis de dinainte sa plec un articol cu cateva poze si pareri despre vacanta mea,so here we go!
Ma bucur ca vacanta aceasta s-a ridicat la inaltimea asteptarilor mele.Am ramas profund impresionata de magia naturii si de minunatiile facute candva demult,de mana omului.Am traversat Ungaria si Austria.Trebuie sa marturisesc ca daca Ungaria nu mi-a placut deloc de Austria chiar m-am indragostit.Peisajele absolut superbe si asezarea casutelor pe colinele inverzite iti fac ochii sa zambeasca dulce,a bucurie.Dupa aproximativ 24 de ore de mers cu masina,mai atipind,mai aruncandu-mi cate o privire la drum am ajuns intr-un final la Roma.Am stat acolo aproximativ 2 saptamani.In aceste doua saptamani pot sa spun ca am colindat imprejurimile cat se poate de mult.Am ajuns la Colosseum si la Columna lui Traian.Am admirat si mi-am pus o dorinta la minunata Fontana di Trevi.Am fost in port si am mancat o inghetata mai mult decat delicioasa.Si daca tot era asa de aproape nu puteam sa nu ajung si la mareee.Am fost timp de vreo saptamana si pe la mare.Tot acolo m-am indragostit.O iubire de-o vara,cum se spune.Dupa ce am plecat de la Roma am facut o oprire de cateva zile si in Toscana,Viareggio.Toate bune si frumoase si acolo.Am fost si in Marina di Pietrasanta,unde am macat o gramada de pizza,delicioasa de altfel.Si pentru ca tot fusesem la mare atatea zile ne-am hotarat sa urcam pe munte.Peisajul superb,dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost linistea aceea armonioasa ce plutea printre crestele muntilor.De sus de pe munte,puteai admira orasul ce se intindea lenes sub soare si marea de-un albastru profund.Pentru ca tot ne carasem cu cateva undite dupa noi,am pescuit.Daaa,abia asteptam,pentru ca imi place la nebunie sa pescuiesc.Am fost prima si singura care am prins un peste.Lucky me!
Eh,si oricat de mult m-am indragostit de Italia,pentru ca inainte nu prea ma atragea ,a trebuit intr-un final sa plecam.E mai greu drumul spre casa,sau doar mi se pare mie?Mai aveam atat de multe de vizitat,dar timpul a fost putin,iar zilele scurte.Zilele au fost prea scurte.Nu-i nimic,ce ne-a ramas de vizitat rezolvam vara viitoare,cu siguranta.In fond un an nu e o perioada chiar asa de lunga,nu?
Mi-e dor de o pizza si de o imbratisare savuroasa la malul marii.Tot ce pot face este sa oftez,sa inchid ochii si sa-mi amintesc...
Va las si cateva pozici mai jos,si asa nu postasem nicio poza cu mine.
Va pup dulce si astept ceva pareri!

Zile (prea) scurte...

Iti mai aduci aminte.... 
...cum infloreau privirile tale melodioase in adancul irisului meu,zgariindu-i miezul plin de savoare si cum privirile mele iti raspundeau la chemare,indoindu-ti genele ude,mangaindu-le?
...parfumurile noastre volatile ce se contopeau intr-un mozaic difuz de ganduri ravasite,alintandu-ne corpurile sarate si valurile ce ne izbeau gingas,cu ecou,gleznele stropite de soarele lacom?
...cum imi ridicai barbia,cu un gest scurt al ochilor inecati in briza marii,iar eu o lasam apoi,sa se odihneasca pe umarul tau suspinand a fericire?

Iti mai aduci aminte,oare
...cum buzele tale lesinau a placere pe buzele mele,imbratisandu-le,lasand respiratia sa mi le invioreze,sa freamate de placere?;
...cum trupurile noastre ni se atingeau incet,de teama stangaciei,iar nisipul casant,de un auriu incins,ne brazda fruntea si pometii,spatele si coapsele,intrandu-ne in piele?
...imbratisarile indelungate din apa rece,sarata,ce ne izbea obrajii si ne unduia ca doua panglici evanescente?

Doar ochii vorbeau atunci.Continuu.Dulce.Iar inima asculta.Sfioasa.Tremurand.
Ochii vorbeau,iar buzele taceau.
Dar zilele au fost scurte.
Zile prea scurte....
                                                                                        Bunului meu prieten de la Roma! 
                                                                                                   Te pup dulce!



P.S:O sa revin si cu cateva poze zilele acestea,intr-un articol special.Va pup.

Eu niciodata...

Eu niciodata n-am vazut,prin faldurile ochilor tai,stele,ce seamana a flori de portocal,murind.Si-mi bat tamplele nervoasa,cu pumnii inclestati pana cand acestea or sa lacrimeze de durerea neputintei.Urlu si zbier,sfasii realitatea de dinainte cu cateva cuvinte perfide,nestiutoare ce mi se incolacesc pe buzele transfigurate.
N-am vazut niciodata,prin ochii tai enigmatici,stele pierind.Nu le-am vazut dara sfioasa si sclipitoare,cu miros rece,dureros,lasat in urma caderii lor bruste de pe bolta cereasca.Nu le-am vazut prapadindu-se la margine de vale cenusie a neantului infometat si nu le-am mangaiat tacut pleoapele tremurande inainte ca ele sa se inchida.N-am fost cu ele intr-un ultim vals funebru pe cerul inghetat de durerea pierderii unui licar sticlos si nu le-am stat la capatai rostind un cant suav despre-a vietii nemurire.
Eu n-am simtit stele murind.Si ma doare.Si plang ca niciodata n-am simtit stele murind.Si-mi musc carnea de pe mine,de teama neputintei ce m-a cuprins si-mi impun sever sa-nvat.Dar multe stele isi vor mai stinge palpairea pana am sa invat sa le simt, sa le traiesc pierirea....

P.S:Eu voi fi plecata pentru 2 saptamani in vacanta.Voi reveni cu un jurnal de calatorie si poze.Va pup dulce pe toti!
Am postat si un capitol din Vaile Mintii.Click AICI!

Continuati si voi:Eu niciodata....