Mare-n cer!

   
    Din “Jurnalul unui om stramb”:

 "Mă gândesc că poate s-o fi scăldat cândva în trupul ăsta scheletic și diform vreo dâră orizontală de Prometeu blestemat,că prea-mi mor oasele în fiecare zi și mi-e teamă că n-am să mai știu ce-mi trăiesc...viață,agonie sau inexistentă." 

Îmi vreau mare în cer și pământ deloc sub picioare,cu abisuri înspumate,călătoare-ntre cochilii de stele.

Îmi car pe umeri marea ce-ntoata prin mine toată și-mi desparte trupu-n porturi și vapoare.Și-o strâng abstract şi friguros în pumnii mei sărăți de-atâta plin s-o duc mai vie spre cerul meu străin.Să simtă și ea măști de nori prin valuri și ploi ce curg rărit printre scoici și alge unduite-n vânturi lemnoase.Și car nisipuri strâmbe prin călcâie si pe sub unghii să le urc pe drumuri și cărări,pe scări,spre ceruri neclare cu vrăbii și vulturi și avioane...
Îmi înghesui între coaste întinsuri de ape,valuri,cufere și comori,parfum de rom și mateloți să mi-i așez frumos,într-un crescendo tumultos printre arbuști de nori cu gurile căscate.... 
Să-mi cadă noaptea de pe cer meduze și nu stele,să-mi întind gândurile și neliniștile spre ele,să le luminez calea spre un alt cer cu mare prin el. Să se-ntalneasca-n zilele cu soare,printre nori și peste valuri,și vapoare și avioane,și-n mișcarea lor senină să răsară câmpuri de lumina.

Îmi vreau mare în cer și picioare să respire prin el,goale și grele de-atâta foame.Îmi vreau mare prin cer cu ancore şi răsărituri plutitoare ca eu să fiu și barcă și pasăre și-ntuneric printre timpuri zburatoare.