Cine a spus ca nu-i nimic romantic in a muri?!
Se aprind lumanari curbate la piept, din care cad mereu umbrele mortilor frumoase, in fiecare ungher, pe mese si pe scaune, la capatai de om muribund sa-nchida pleoape pana jos la picioare, acoperind realitati efemere. Si miroase intens a mandarine incat narile flamande ti se deschid involuntar, concentrand parfumul si intreaga realitate a lumii, timpul trecut si timpul viitor intr-un prezent incremenit, inhalandu-le cu o tristete sobra, afisand in pupile o fluturare larga de destin. Apoi uiti sa mai fi om, sa mai existi ...si-ncepi sa-ti cauti nemarginirea si locuri in care sufletul sa ti se contopeste cu firea...
Se canta melancolic si indelung la harpa, iar ingerii valseaza aritmic in penumbre. Plange sfios cate-un cer fara maluri si se sfarama nori, curg frunze si tresar copacii, amutesc pasari si ploua mirat, ingalbenit de timpuri...
Si ce romantica-i intalnirea cu sfarsitul insusi ca nu ti-ai mai putea dori nimic altceva...
Repet, cine a spus ca nu-i nimic romantic in a muri?
P.S: Ma puteti ajuta cu un mic like AICI ? Multumesc anticipat! :)
