Ploi bacoviene

          "De când am aflat că există puţin Eden în călcâiul fiecărui înger am în geantă talpa retezată a unui zburător. Port cu mine Edenul."

    Plouă în oameni. Pentru că-s murdari. Nervos. Le şterge conturul şi le spală pupila. De prea mult negru. Până se dilată-n ceaţa nefirii. Le spală inima de prea mult roşu în bătaie şi plamnii de prea mult aer în sistole. Plouă şiret, ocolind umbrelele din vene, găurind şi zâmbet şi buză.Buza inferioară, că pe ea se scurge toată ploaia. Şi-s oamenii plin de ploaie, apoi. Până la refuz. Şi dau pe dinafară. Le ţâşneşte apă prin degetele de la picioare şi prin nări. Plouă din oameni, confuz. Murdărind asfaltul de miez şi de simţire, ondulând tăcerea în siroiri de năluci oarbe.
    Plouă în îngeri, descompunându-i în lumină, pe pervazurile blocurilor şi-n vitrinele cu Descartes, micşorându-i măreţia. Plouă greţos, cu arome de etern, smulgandu-le zboruri din pene şi grăbindu-le căderea. De aceea umblă îngerii pe pământ. A plouat prea mult în ei şi sunt prea grei să-i mai poată ţină văzduhul în înalt. Şi-apoi plouă cu îngeri, peste creştetele oamenilor, deformandu-le trăirea.
    Şi plouă şi-n mine. Cu oameni şi cu îngeri. Pe-nserat, în zilele cu Steve Vai la ureche. Şi încep să cred atunci, că te-aş mai iubi o dată Străine. Dar asta-i doar dorinţa ploii din mine. Poate că ea te-a iubit şi prima dată. Şi-a plouat o dată şi cu tine. Insistent. Până m-ai inundat. Mi-era teamă să mai deschid ochi şi gură ca nu cumva să te reverşi, să te descompui, să te pierd. Acum a încetat să-mi mai plouă cu tine. Mi-eşti doar un călător prin sânge.
    Şi-n mine plouă bacovian, rasarindu-mi pe limbă bolovani şi mucegai, atunci când îmi număr fad, vânătăile din genunchi. Plouă liniştitor, cu iz de romanţe prăfuite din magazinele de vechituri. Plouă  într-un continuum sonor. Şi-n mine va fi toamnă şi va fi ploaie cât am să respir.

"Plouă-n îngeri şi îngerii plouă peste oameni. Plouă în oameni şi-n mine plouă cu îngeri şi cu oameni."

Durerea sufletului fantoma

                          " Hai să conjugăm realitatea: tu încă mă dori. "

    Întotdeauna am crezut că tu te-ai născut în mine, în fereastra larg deschisă a pântecului meu, pentru prima dată şi pentru totdeauna.Totdeauna al meu, nu al tău.Al meu se limitează doar la tine în timp ce al tău n-are nicio limită. E o lume întreagă şi un timp fără margini..
    Şi-n ignoranţa mea am crezut că tu faci parte integrală din corpul meu. Că acolo ţi-e locul, că acolo e lumea ta de carne şi sânge la care visezi şi nimeni nu-mi va altera mie firea şi ţie trăirea.

    Dar mi-ai fost amputat. Forţat. Fără să vreau...
    Te-au amputat poate cocorii, când au început să migreze de pe creasta umărului stang pe-ntinsul coapsei drepte. Când vântul bătea în valuri, nebun, alergandu-mi prin corp, ţi-a ridicat poate ancora ce-ţi stătea înfiptă adânc în urechea mea, aproape de timpan. Poate mi te-au deşirat ploile când mi s-au scurs amalgam de durere pe piept şi mi-au udat şi piele şi suflet. Te-au şters din mine bărcile ce pluteau în derivă pe marea obrajilor mei. Şi-aş fi vrut...să-mi ia mâini şi picioare. Coaste şi ochi. Să-mi ia din măduva spinării şi  tâmple.Să-mi ia sângele tot, să mă sece. Să-mi fure tot aerul şi să-mi interzică să mai clipesc, numai să mi te lase pe tine...Să mă smulgă pe mine din mine ca să nu faci tu spre noapte primul pas.

    Creierul a reţinut se pare, pe scoarţă cerebrală, o anumită reprezentare a sufletului pierdut. Asta ar putea să explice de ce am impresia că mă doare un suflet de fapt inexistent. Nu,nu am impresia. Chiar mă doare. Sunt convinsă. Mă doare sufletul acela mult mai mult acum când el nu mai există. Nu mai există în mine.
    Dacă îmi adâncesc degetul în locul în care obişnuiai să-ti acordezi chitara buzele se arcuiesc şi-mpreună cu limba articulează un ţipăt cu un ecou fad de durere. Dacă îmi duc mâna în partea mea de corp unde exersai gamele mi se învineţesc pleopele şi pupilele mi se-ntind până spre genunchi lăsând în urma lor două dâre de haos primordial. Şi dacă mă ating, involuntar, de partea în care tu îţi închideai ochii şi te adânceai într-o sinuoasă reverie uit să mai respir...

    Faptul că mă doare ceva ce nu există  îmi anunţă tulburător căderea în dramatica stare de om.
    Se numeşte durerea sufletului fantomă...
    Ştiam, ştiam că sufăr de tine.

    Hai să conjugăm viitorul. Tu o să mă dori permanent, neîmplinirea noastră o să ardă etern în mine, iar absenţa ta o să-mi aducă de-a pururi cianură fiecărui surâs. Şi-n loc de inima o să-mi bată-n scârbă o luna.
    Niciun doctor şi niciun medicament nu o să mă vindece vreodată de tine. Iar dacă prin absurd o să mă vindec înseamnă că nu te-am iubit cu adevărat niciodată...

Priveghiul unei colectii

                     

                  Din colectia “R.boy feelings”:


    Spre apusul gandurilor mi se-ndreapta colectia,ca prea sanger a ploi fara umbrele si prea mi se comprima lumea-n puncte minuscule pe portative deformate-n nemurire.

    Eu niciodata n-am avut inceputuri ci doar sfarsituri.
In mine exista numai sfarsituri,de parca inceputurile mi-ar fi fost candva retezate de sabiile infernale ale gloatei de ingeri razvratiti,sau inchise-n randuri vechi de incantatii enochiene depre chemarile lui Lucifer.

    Imi apune colectia,cu genunchii plini de violete si gatul stramb,in forma de curcubee si paradisuri pierdute si canta-n moartea ei pe buze jazz-uri de zei singuratici ce-au murit deja,in viitorul trupurilor flamande.
    Si urlu intr-un continuum sonor ca-mi scapa printre degete si miez si simtire,parca veacuri,eternitati si traire.Si-alerg sa le prind de ceafa,sa mi le leg de glezne,sa-mi mai stea un pic pe limba mea osoasa,ca vidul din mine sa nu se descoasa...
    Sa planga si cerul,ca mi se coboara colectia in cripta sufletului meu,corabie-n furtuni de stele.Si-as vrea sa ma cobor si eu,sa-mi traiesc inexistenta,sa m-azvarl in mine insami ca un zgomot inecat,ca o dunga cenusie.
    Dar sufletul meu naste pensuli imense,de vopsea neagra manjite si-mi separa veacul trecut de realitatea de dinainte.Naste guri mute in ape si naste ape de comete-n lumi.Naste lumini in intunericuri si sfarsituri de infinit.
Se smulge colectia din mine lasandu-ma tot mai innoptata-n taina singuratatii mele.Si ma doare.Si nastere si apogeu si moarte.

''Mi-as zugravi acum alte lumi si alte poduri peste ele. Dar tanjesc la naluci de nopti primordiale cu lacate de formol la porti de lumina.Vreau si eu sa-mi fie intuneric putin.Sa-mi fie groaza,frig si durere in mine.Si atat!"

    Sfarsitul colectiei.

Waiting in Vain! II

Ploua infernal,iar eu am lasat usa intredeschisa,sperand ca-i sa sosesti curand,printre scame mari si ude.Si astfel  parfumul cozonacului ce lancezea in cuptor patrundea afara,iar aroma lui fierbinte valsa lent cu stropii uriasi ce se izbeau de asfalt,muscand din el cu nesat.Eu stam pe scaun si te asteptam ...ceasul ticaia domol,in lumea lui,dar vantul zbiera si scaunu-mi scartaia..Parfumul cozonacilor devenea mai intepator spargand bulele reci de apa ce se scurgeau in intuneric.Iar tu tot n-apareai...Vantul mi-a izbit brusc usa de perete,eu stam pe scaun si ploaia imi lovea insistent umerii.Cozonacii se ardeau lent si din cuptor ieseau suluri negre de fum innabusitor.Stam singura pe scaun si era fum,era frig si intuneric.In geam nu-mi bateai tu,imi batea monoton...ploaia!

P.S:Cand am scris prima parte asteptam o anumita persoana.La sfarsitul celei de-a doua parti am realizat,intr-un final,ce imi doresc,si este vorba de o alta persoana.E in zadar sa scriu si III sau IV...pentru ca sunt convinsa ca asteptarea va continua.

The Rain

Mi-e trupul ca de lut,

       iar glasul imi e sfartecat

si perle de sidef iar cad,

         tumultos si sacadat.

Norii se frang desupra mea,

       iar stropii reci ce se preling,

se scurg pe coapsele-mi sfioase

      desenandu-mi valuri de matase.

Imi lipesc obrajii blajini

      de imensele baltoci cu vise

Si las cerul sa-mi hraneasca

      ganduri dulci si teluri stinse.