Trebuie sa-mi ud strigoii din mine am strigat eu alarmata,sfaramand lumile-n rugaciuni convergente cu pulsuri stricate.Si-atunci cerul a tremurat a pelin si m-a scuipat ca pe un poem cu versuri din doi in doi,despre gheise si despre ploi.
Am pasul stramb.De om ciudat cu scanduri batute-n cap si lanturi la glezne.Pe sub campuri de lut cu pietre-nflorite-n urme de vant mi se macina calcaiele-speriate si sumbre,c-am ganduri strambe-n mers.Cu directii-n de felii de cer cu paianjeni sub unghii si cruci aplecate de spate spre apusuri de stele crosetate.
Mi-i zambetul stramb.Sculptat in fata asta diforma cu gauri de razboaie cu tunuri si armate zdrobite-n transee intinse pe kilometrii de foame diagonala.Cu soldati si munitie inghesuiti pe sub piele,dansand a rece si a glorie rapusa-n aer si-n taceri sterse de timp.
Am coloana stramba, a scolioza sireata-n traire.Si-i cad margelele zdrobindu-mi plamanii dezveliti,ornandu-i a morti palizi cu sfarsituri timpurii,imbracandu-i a colivii goale,cu canari estompati.
Sunt un om stramb.In rasuflare si-n traire.Sufletul meu aprinde lumanari in fiecare cimitir cu statui de fildes si zborurui incatusate-n portelanuri ieftine cu trupuri zvelte lipite-ntre aripi.Ochii mi se-nchina la fiecare rasarit de veacuri cu oameni dezbracati si petale de nori grei cu friguri ce-aluneca zeflemitor,adanc,in jos pe gat.Sunt un om stramb ce-si cauta lumile despicate-n paie de fan,cu tarani simplii si poduri peste ape,peste paduri si peste cer.Sunt un simplu om stramb ce-si cauta marile despletite in cearcane de cer cu valuri spumoase ce se izbesc la tarmuri de stele suferinde-n eternitatea lor pagana.
