Ploi bacoviene

          "De când am aflat că există puţin Eden în călcâiul fiecărui înger am în geantă talpa retezată a unui zburător. Port cu mine Edenul."

    Plouă în oameni. Pentru că-s murdari. Nervos. Le şterge conturul şi le spală pupila. De prea mult negru. Până se dilată-n ceaţa nefirii. Le spală inima de prea mult roşu în bătaie şi plamnii de prea mult aer în sistole. Plouă şiret, ocolind umbrelele din vene, găurind şi zâmbet şi buză.Buza inferioară, că pe ea se scurge toată ploaia. Şi-s oamenii plin de ploaie, apoi. Până la refuz. Şi dau pe dinafară. Le ţâşneşte apă prin degetele de la picioare şi prin nări. Plouă din oameni, confuz. Murdărind asfaltul de miez şi de simţire, ondulând tăcerea în siroiri de năluci oarbe.
    Plouă în îngeri, descompunându-i în lumină, pe pervazurile blocurilor şi-n vitrinele cu Descartes, micşorându-i măreţia. Plouă greţos, cu arome de etern, smulgandu-le zboruri din pene şi grăbindu-le căderea. De aceea umblă îngerii pe pământ. A plouat prea mult în ei şi sunt prea grei să-i mai poată ţină văzduhul în înalt. Şi-apoi plouă cu îngeri, peste creştetele oamenilor, deformandu-le trăirea.
    Şi plouă şi-n mine. Cu oameni şi cu îngeri. Pe-nserat, în zilele cu Steve Vai la ureche. Şi încep să cred atunci, că te-aş mai iubi o dată Străine. Dar asta-i doar dorinţa ploii din mine. Poate că ea te-a iubit şi prima dată. Şi-a plouat o dată şi cu tine. Insistent. Până m-ai inundat. Mi-era teamă să mai deschid ochi şi gură ca nu cumva să te reverşi, să te descompui, să te pierd. Acum a încetat să-mi mai plouă cu tine. Mi-eşti doar un călător prin sânge.
    Şi-n mine plouă bacovian, rasarindu-mi pe limbă bolovani şi mucegai, atunci când îmi număr fad, vânătăile din genunchi. Plouă liniştitor, cu iz de romanţe prăfuite din magazinele de vechituri. Plouă  într-un continuum sonor. Şi-n mine va fi toamnă şi va fi ploaie cât am să respir.

"Plouă-n îngeri şi îngerii plouă peste oameni. Plouă în oameni şi-n mine plouă cu îngeri şi cu oameni."