As spune,uite!Ma privesc incontinuu,de parca timpul distorsionat s-ar fi reincarnate in propria-mi persoana.Si uite!Totul pare gri,iar neantul,aici sub aceeasi ascunzatoare ideala.Unde am disparut?Acum o clipa priveam insetata o imagine lipsita de contur,o imagine,ai putea spune,lipsita de miez si de simtire,imaginea mea.
Printre atatea lumi bantuite de jalnicele-mi si sinistre ganduri,ma zaresc pe mine,dincolo de o oglinda difuza ,exact ceea ce am lasat in urma cand m-am retras subtil,obligata fiind!Jocul mi-a placut de la inceput.Asta m-a speriat.Era prea perfect.Trebuia sa realizez mai devreme ca totul seaman cu ambalajul de poleala al bomboanelor proaste.M-am retras.Si cortina a cazut.A cazut de dinainte sa observ.Era ceva iminent!
Si da,iti spun ca ma simt atat de neputincioasa.Intru adesea,poate mult prea des,in aceeasi transa a carui remediu e impalpabil.Ma dizolva de dinainte de a reusi sa inving tot ceea ce ma urmareste de ieri,de demult.
Imi zaresc ochii.Mari,tristi si sentimentali.Ii zaresc dincolo de ce as putea spune pentru ca totul sa capete contur din nou,dincolo de ceea ce nu mai conteaza sau nu a contat pentru ca nu mai exista si nici n-a existat…
Particip la un spectacol dezolant in care gandurile-mi scapa de sub control,jucand un rol teatral,gol pe dinafara sau atat de plin de simtire dincolo de limitele vizibile si tangibile alea irealului.
Si uite!Aceeasi eu!Unde?Am un zambet larg pe buze,dar un zambet atat de firav in suflet.E un mozaic alcatuit din ceea ce a fost si revine fiind invocat de dorinte morbide,dorinte efervescente pe care le urmaresc,fara sa vreau,mereu,pe acelasi drum batatorit de actiuni determinate de un singur pol.Pol suficient de puternic pentru a genera 2 stari banale intre care oscilez aiurea,de la o clipa la alta.
Neantul…atat de aproape,il simt,dar nu ma mai zaresc pe mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Prin cuvinte,mintea prinde aripi..