Candva somelier...

                  " Alături de tine am fost şi somelier.Mi-a plăcut să te degust."

    Degustarea ta a fost un gest ritualic în care mi-am implicat şi trup şi suflet. Te-am servit dintr-un pahar perfect transparent, cu picior lung şi o cupă largă, dar care se îngustează către vârf ca să pot să-ţi cuprind întregul bughet din fiecare pod al palmei.

    Ţi-am scos dopul de plută din gropiţa leneşă adormită în obraz. Mirosul dopului ţi se impregnase în piele. De sus de la pleoapă alunecând uşor spre bărbie, prelingandu-se pe gât. Te-am lăsat să iei puţin aer până să te torn în pahar şi tu ţi-ai descătuşat buchetul, adormindu-mi parcă pupilele.

    Te-am examinat prima oară vizual şi am adus lumina la tine. Ţi-am analizat limpezimeam mai întâi. Erai atât de clar încât am reuşit să văd, în miezul tău nebun de muzică, fiecare notă aşezată lasciv pe portativ. La mâna stângă aveai o pată de cântec franţuzesc şi în colţul gurii îţi atârna impunător o pană de corb. O inlocuisei pe cea veche, de plastic. Îmi parusei atunci, parcă pentru prima dată, o transpunere a propriului meu absolut. Aş fi vrut să te ating uşor cu degetul, dar m-am temut că eşti evanescent şi c-ai să dispari printr-un nor de umbre. Meniscul tău şi fluiditatea mi-au spus un poem frumos despre tine. Cu rime din surâsuri şi ritmuri din clipit. Tema vagă a poemului, respiraţia ta speriată, decolând adânc de sub stern. Şi-am adus iar un pumn mare de lumina să-ţi văd culoarea. Era caldă cu parfum de seară târzie de noiembrie.

    Te-am examinat şi olfactiv. Mi-am dus mâinile tale la nas, bărbia şi gâtul. Te-am inspirat şi ţi-am reţinut aroma. Te-aş fi respirat etern, dar îmi obosise mirosul. Îmi parusei în acea clipă mai mult decât om. Mai mult decât aş putea eu să fiu vreodată. Mi se revelase atunci un adevăr sângeros. Împlinirea noastră nu ar putea fi decât una în plan imaginar. Dar eu m-aş mulţumi şi cu atât. Măcar de-ar fi şi atât. Să ne întâlnim noi şi suflet în suflet să ne imaginăm iubindu-ne.

    Spre inserat, când stelele au început să migreze spre petecul nostru de cer, am început să te examinez gustativ. Am luat cu degetul o cantitate potrivită din tine. Ţi-am luat din buza de sus, fără să vezi. Te-am plimbat în toată cavitatea bucală şi te-am pipăit îndelung. Ţi-am simţit fluiditatea şi catifelarea, parfumul select de zburător spre vânt.

    Senzaţia gusto-olfactivă persistă şi acum. Şi acum te simt în vârful limbii, acordându-ţi chitara. Îţi simt şi-acum parfumul în nări. Sau poate doar îmi imaginez. Poate...

    Ţi-am pus dopul de plută la loc şi te-am asezat pe raftul de sus al bibliotecii sperând c-a mai rămas suficient din tine şi pentru altă dată. Ai fost armonios dar nu echilibrat. Ca un Muscat Ottonel din '67.