Iubiri

     "Sunt mai frumoase ploile decât oamenii.O dată m-am îndrăgostit de una. De o ploaie. Ne-am iubit scurt, dar memorabil."

    Eu iubesc puţin sărat, cu gust de spumă de val, şi palid pe sub creier. Incretindu-i suprafaţa, deformandu-l în porturi pentru păsări.
    Iubesc daltonist. O dată te-am confundat în verde, iar altă dată te-am pierdut în roşu. Te-am iubit atunci fugitiv, pan-ai dispărut la capăt de cerneală.
    Iubesc cu cortina ridicată şi scena plină de mine. Eu actorul. Eu omul cu vise. Eu străinul din gara cu praf şi pânze de păianjen. Eu gondolierul şi călătorul printre suflete. Eu pescarul de nori. Am multe euri în mine. Câte unul pentru fiecare nouă zi. Şi-l îmbrac simplist, în fiecare dimineaţă. Ca hainele de sărbătoare. Mă bucur şi îmi sunt ochii calzi şi grei de uimire. Şi toate eurile îşi joacă iubirea pe scenă. Slab, cu stângăcia începătorului, şi public puţin, capete zburlite aruncate în câteva scaune groase, cu o stofă grena, sângerie.

    Iubesc interplanetar. Aproape ca o supernovă. Luminos şi energic, prăbuşindu-mă în mine însămi.
    Şi inegal. Îmi place să iubesc inegal. O dată am iubit doar cu un ochi. Acum el clipeşte mai des şi mai melancolic. Altă dată am iubit cu un deget. Un vârf de deget.Acum l-am retezat. Zâmbea zeflemitor la mine. Şi cu un sfert de suflet. Ploaia aia îmbuteliată într-o ceaşcă de cafea am iubit-o cu un sfert de suflet şi jumătate de măsea.
    Iubesc şi egal, dar rar. Puţini sunt cei care merită. Iar eu aproape am uitat cum e să iubeşti egal.Cu tot sufletul.Cu toate măselele. Cu toate cele 10 vârfuri de degete şi cu ambii ochi.

    Eu iubesc epuizant. Ca alţii. Nu există sindromul de oboseală cronică. Oamenii sunt iubiţi mult prea intens. Până la extenuare. Şi-i oboseşte. Prea multă iubire, pe unii, îi oboseşte.
    Eu iubesc din la minor. Fără semn la cheie. În ton, semiton, ton, ton semiton, ton , ton. Şi-abia apoi încep să fiu om.Uneori iubesc puţin malign. Pe sub arcade şi prin ele. Niciodată monoton.

    Eu iubesc mai întâi în zigzag. Cu respirul sacadat în fiecare colţ şi cu miocardul relaxat, îndelung pe linie.Şi-apoi încep să iubesc ca motorul unei Impala din '67. Doar puţin zgomotos şi reconfortant. Cu eleganţa trecutului uitat şi parfum de mucegai, cu o pată de rugină lângă stopul de "antilopă africană".


                    Nimănui nu-i place cum iubesc. (?)