Mi-am schitat un zambet sceptic in coltul gurii si cu rochia patata de lumina asfintitului m-am lasat unduita de valurile spumoase ce imi gadilau talpile insetate de racoare.Razele blande ale soarelui imi mangaiau crestetul capului desenandu-mi pe intreg corpul umbre de culoare pastelata.Simteam sub calcaiul ce se afunda in nisipul dezordonat,franturi de scoici nemuritoare.Legandu-mi privirea de cerul nemarginit,vantul domol imi gadila gatul impregnandu-l cu mirosul impunator al marii.Am adunat in pumnii mei micuti scoici ofilite din nisipul sfaramicios si le-am dat drumul in apa sclipitoare in speranta c-ar mai putea sa isi aduca aminte de marea infinita ce le plimba inainte si-napoi cu un murmur rasunator.
Mi-am lipit involuntar mainile de corp-,mi-am strans aripile.Soarele,desi palid,ma molesea,facandu-mi conturul sa se scurga printre firicelele de nisip,gasindu-si loc spre tarmul tivit cu valuri!
Ma uitam insistent spre scoicile ce le-am azvarlit la tarm,lasand apa transfigurata sa se depuna peste ele.
Oricat ai incerca,trecutul nu-l poti invia.Trebuie sa lasi prezentul sa-si emane stapanirea,gandindu-te adesea cum ar putea sa-ti modeleze trupul ,timpul vested!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Prin cuvinte,mintea prinde aripi..